Coliziune violentă în faţa Stației CFR Arad

De Valentin Goran
Reactualizat la:
23Comentarii
Coliziune violentă în faţa Stației CFR Arad
© FOTO: Valentin Goran
Două autoturisme s-au ciocnit violent în fața Gării din Arad, joi, 21 iunie, în jurul orei 17:00.

Accidentul s-a produs pe Calea Aurel Vlaicu, la intersecția cu strada Miron Costin, în fața Stației CFR Arad. Din informațiile pe care le-am obținut de la martorii oculari, dar și de la ambii șoferi, am aflat că un autoturism Peugeot venea pe Calea Aurel Vlaicu spre Podgoria, pe banda 1 (la acea intersecție sunt trei benzi). A trecut pe verde, când, dintr-o dată (spune șoferul), s-a trezit cu un autoturism în față. De partea cealaltă, șoferul din Volkswagen susține că a venit pe verde, dinspre gară înspre Pădurice, și că și el s-a trezit cu autoturismul Peugeot în față. La un moment dat, un alt șofer care se afla în trafic înainte de producerea accidentului și care a văzut totul, le-a spus polițiștilor că șoferul din Peugeot a trecut pe verde și cel din Volkswagen pe roșu.

GALERIE FOTO

La locul accidentului a sosit inițial un echipaj al Poliției Locale Arad și, pentru că șoferii nu s-au înțeles, a fost chemat și un echipaj al IPJ Arad, de la Serviciul Rutier, pentru a intervieva martorii și a efectua măsurătorile.

Din fericire, niciunul dintre șoferi nu a suferit răni în urma impactului destul de violent, însă la capitolul pagube materiale putem vorbi și de daună totală.



23Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor