COMENTARIUL ZILEI Cuiul din călcâiul marilor imperii

De Simion Todoca
COMENTARIUL ZILEI Cuiul din călcâiul marilor imperii
De prea multe ori luăm în derizoriu fapte și vorbe care trec pe lângă noi, fără să ne dăm seama că, de cele mai multe ori inconștienți, facem istorie.sau măcar participăm la facerea ei. Inaugurarea scutului antirachetă de la Deveselu a stârnit multe comentarii legate de reacția rușilor.

Au fost puse pe tapet o mulțime de teorii, au fost lansate tot felul de ipoteze, predominantă fiind aceea că a început un nou război rece al NATO, al SUA și al Uniunii Europene cu Rusia. Ca de obicei, marii analiști politici ori nu văd pădurea de copaci, ori se prefac că nu o văd. Nu îi voi plictisi pe cititorii mei cu citate din marii politologi ai lumii, despre Eurasia și cele trei inele, despre locul pe care îl ocupă România în acest ansamblu geopolitic. Celor mai vârstnici le voi reaminti o replică dintr-un film artistic, în care trimisul Înaltei Porți otomane îi spune lui Cantemir: „V-a așezat soarta ca pe un cui în călcîiul marilor imperii”.

„Cine stăpânește Eurasia stăpânește lumea”, a decretat unul dintre cei mai mari politologi ai lumii, care a stabilit că România este chiar în centrul inelului doi. Chiar dacă, ulterior, alți mari analiști politici au decis că stăpânirea lumii este decisă de stăpânirea centrului celui de al treilea cerc, identificat în Caucaz, acesta nu poate fi operativ fără centrul celui de al doilea cerc, adică România. America nu a venit în România de dragul nostru, a venit să-și apere poziția în Europa, ocupând centrul celui de al doilea inel al Eurasiei. Din această poziție, va putea la orice oră să negocieze cu Germania și cu aliații săi împărțirea sferelor de influență, a supremației economice. La fel, cu Rusia. Angela Merkel, fost agent KGB, a făcut pe bandă rulantă concesii Rusiei, i-a favorizat anexarea Crimeii și divizarea Ucrainei, în speranța că Rusia va accepta refacerea marelui imperiu de Răsărit de națiune germană. Calcul greșit! Rusia nu acceptă să fie la remorcă, să fie vasal, mai degrabă bate palma cu americanii!

Pe scurt: suntem doar o monedă de schimb între americani, ruși și nemți ! Diferența este că singurii care ne vor cu adevărat parteneri și nu slugi supuse sunt americanii. De aia au decis să instaleze scutul de la Deveselu! Restul este istorie.

„Dacă îți pierzi grădina, alege-l pe cel care vrea să o facă mai frumoasă, nu pe cel care vrea să o distrugă”



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase