COMENTARIUL ZILEI Fuhrerul plânge, turcul plătește

De Simion Todoca
2Comentarii
COMENTARIUL ZILEI Fuhrerul plânge, turcul plătește
© Simion Todoca
Ceea ce s-a întâmplat în Turcia este urmarea directă a eforturilor Angelei Merkel de a aduce Turcia în Uniunea Europeană, un areal în care turcii nu aveau ce căuta, dar mișcarea politică servea de minune Germaniei.

Scoaterea Turciei de sub tutela americană și transferarea ei în marea armată europeană ar fi fost mană cerească pentru Germania, care din nou ar fi câștigat poziția dominantă , atât din punct de vedere militar, cât și economic. Ieșirea Marii Britanii din UE, dublată de retragerea Turciei din NATO, ar fi însemnat victoria totală a Germaniei, spre satisfacția fuhrerului Merkel.Oricât de mult și-ar dori Merkel atragerea Turciei în UE, niciunuia dintre partenerii Germaniei nu-i convine ideea, fie pentru că o consideră o împerechere contra naturii, mai ales în condițiile în care Erdogan vrea efectiv refacerea puterii otomane-cu voia lui Allah-fie pentru că ei înșiși vor intra într-un con de umbră, cu pierderi considerabile pe plan politic și economic.

Nicio țară dominantă din UE, nici SUA nu a luat poziție față de situația din Turcia decât după ce Erdogan a reușit să dejoace tentativa de lovitură de stat și a scos populația în stradă, să apere „democrația”. Am pus ghilimele pentru că numai democrație nu se poate numi ceea ce a impus în ultima vreme Erdogan. Chiar dacă a reușit să înăbușe lovitura de stat, măsurile radicale pe care a decis să le ia îl vor face pe Erdogan și mai nepopular , ceea ce va duce fie la schimbarea lui, dar nu prin lovitură de stat, ci prin demitere în urma unei acțiuni a Parlamentului, fie la schimbarea radicală a atitudinii sale. Nu va mai fi șantajistul obraznic care crede că poate juca pe două fronturi, obligând la concesii atât SUA cât și Germania, respectiv Uniunea Europeană, ci un supus cuminte care își cunoaște lungul nasului. Cert este că Merkel poate spune „adio” intrării Turciei în UE, spre satisfacția SUA și a celorlalte țări „mari” din UE altele decât Germania. Ca un fel de PS: dacă Erdogan va convinge Parlamentul să reintroducă pedeapsa cu moartea, nu ar fi exclus să-și semneze singur sentința.Poate că o majoritate parlamentară subterană și încă latentă exact asta vrea: după ce va fi suspendat și demis prin referendum, Erdogan va fi judecat pentru trădare și încălcarea Constituției. Ce credeți că vor decide colegii celor 2750 de judecători demiși peste noapte ?



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor