COMENTARIUL ZILEI Între Orban şi Buşoi bătălia e în toi

De Simion Todoca
COMENTARIUL ZILEI Între Orban şi Buşoi bătălia e în toi
© Simion Todoca
După ce Cătălin Predoiu a anunţat că se retrage din cursa pentru şefia PNL, ecuaţia s-a simplificat, în sensul că viitorul preşedinte va fi decis într-un singur tur de scrutin.

Asta, în caz că, pe ultima sută de metri, nu va intra în luptă şi Raluca Turcan, împinsă de la spate de către Klaus Iohannis. Chiar dacă şansele sale sunt extrem de mici, rolul ei ar fi acela de a-i asigura lui Cristian Buşoi organizarea turului doi, o bătălie decisivă într-un singur tur fiind extrem de riscantă. Vom vedea ce se va întâmpla până pe data de 16 mai, când expiră termenul de depunere a candidaturilor.

După cum stau lucrurile la ora actuală, şansele par să încline spre Buşoi, care preluând cu tupeu deviza lui Iohannis- „România lucrului bine făcut” a dorit să demonstreze că este candidatul acestuia. Iohannis s-a oţărât doar de formă împotriva folosirii numelui său în lupta internă din PNL, pentru ca, în caz de eşec al lui Buşoi, să poată spune că nu a avut nici în clin nici în mânecă cu lupta pentru şefia PNL.

S-ar putea, însă, ca unii dintre liberali să nu vadă cu ochi buni obedienţa totală a lui Buşoi faţă de Iohannis, atitudine care, cu siguranţă, va duce la punerea partidului la dispoziţia locatarului de la Cotroceni. Aservire care, s-a văzut deja la alegerile parlamentare, nu va putea aduce nimic bun, ci, dimpotrivă, ar putea fi fatală liberalilor autentici, atâţia câţi mai sunt în PNL. Aceştia ar urma să fie mătrăşiţi în doi timpi şi trei mişcări, în urma unei căsătorii morganatice cu un USR întărit prin fuziunea cu asociaţia lui Cioloş. Care asociaţie, nu am niciun dubiu, se va transforma la momentul oportun în partid politic. Iar în urma unei atari căsătorii nu va mai rămâne din PNL nici măcar numele. Va fi doar un partid condus prin mijloace securistice de către Klaus Iohannis şi Eduard Helvig, având ca sarcină principală asigurarea celui de al doilea mandat pentru Merklaus. Iar după ce acesta va pierde alegerile din 2019, praful şi pulberea se va alege şi de partid, care o va lua liniştit pe urmele PNŢCD. Or, aşa ceva nu doresc nici măcar foştii PDL-işti şi tocmai din acest motiv i-au spus verde în faţă lui Predoiu să-şi ia bagajele şi să-şi vadă de treabă, pentru că altfel se va face de rîs mai rău decât la alegerile pentru capitală.

Foştii PDL-işti i-au spus lui Predoiu să-şi ia bagajele”



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase