COMENTARIUL ZILEI S-a Turcit și Ursoaica

De Simion Todoca
Simion Todoca
Simion Todoca
Încă un agent SRI sub acoperire a luat-o pe urmele lui Turcescu, mărturisind că a lucrat sub acoperire ca ziarist, iar acum nu mai poate suporta și își asumă orice riscuri pentru dezvăluirile „zguduitoare” privind mârșăviille „binomului” SRI-DNA.

Nu am nicio îndoială că acest binom se ocupă exact cu dirijarea vieților oamenilor și poporului. Am spus întotdeauna că serviciile secrete ale țărilor, inclusiv cele ale marilor puteri, fac parte din structuri suprastatale, putând să schimbe președinți și să ducă o țară într-o direcție sau alta, dar doar după ce manipulează popoarele în așa fel încât acestea să aibă iluzia că ele au decis.
Ceea ce nu spune Ramona Ursu este faptul că faimosul „binom” este creația exclusiv a lui Traian Băsescu, în cârdășie cu Monica Macovei. Creație sau, mai degrabă, creatură menită să-l slujească fără crâcnire, doar pe el și interesele sale. Din nefericire pentru Traian Băsescu, nu mai este el cel care freacă lampa fermecată, pentru ca duhul să-i împlinească toate poruncile. Duhul s-a transformat într-o hidră cu sute de capete, dintre care unele îl servesc în continuare pe Băsescu, pentru că altfel dispar. Ramona Ursu nu minte atunci când vorbește despre șantaj, numai că pe ea nu Coldea și Kovesi o șantajează, ci Traian Băsescu, cel care deține niște secrete atât de cumplite încât, în baza lor, își poate trimite soldații în misiuni sinucigașe. Ori acceptă să meargă în prima linie, având 1% șanse să scape, ori primesc un glonț în tâmplă.
Cum altfel decât misiune sinucigașă se poate numi ceea ce face Ramona Ursu? Citiți ce spune și cruciți-vă: „În rest, prostiile alea cu zeci de baroni care au jefuit ţara, cu elene, cocoşi şi tot felul de alţi mafioţi care au stors banii ţărişoarei şi şi-au clădit imperii pe milioanele muncite de popor sunt nişte invenţii. Oamenii ăştia, vă spun, n-au nicio vină. Sunt nişte victime, cu toţii, ale Binomului. Au făcut greşeala să nu execute ordinele Binomului şi să vrea să facă dreptate în ţara asta. Au vrut să se lupte cu Kovesi, aia care ne-a lăsat ţara fără cei mai drepţi dintre conducătorii ei. Aia care, de ciudă că blondele-s mai frumoase decât ea, s-a apucat să le bage la puşcărie. Aia care, susţinută de toţi nenorociţii de lideri ai SUA, ai UE, face ce vrea din ţărişoara asta. Numai ilegalităţi, desigur”.
Cu pistolul la tâmplă, Turcescu și Ramona Ursu, care, pe măsură ce se apropie alegerile, vor fi acompaniați de alți „acoperiți-autodescoperiți”, se vor chinui să ne convingă că băsiștii care au jefuit pe rupte țara sunt victime ale „binomului”, că Băsescu este singurul care poate salva țara din ghiarele rapace ale acestuia. Să spui că Elena Udrea, Cocoș și ceilalți tâlhari sunt niște patrioți nevinovați și curați ca lacrima, este o aberație mai mare decât Casa Poporului, când până și ultimul poporan înjură cu obidă când vede la televizor în ce lux trăiesc cei care au dus țara în sapă de lemn.
Trimisa lui Obama, celebra Victoria Nuland a venit la București, ca să discute cu premierul Cioloș. Pun pariu că nu va pleca până când nu va discuta- oficial sau neoficial- cu Helvig, Coldea și Codruța Kovesi. Și, absolut sigur, prin intermediari, cu Traian Băsescu. Acesta, ori se va cuminți și va renunța la divizarea serviciilor secrete, ori înfundă pușcăria. Americanii vor să readucă lucrurile la „normal”, adică la integrarea serviciilor secrete românești în cele americane. Vechea interoperabilitate era valabilă pe vremea când România nu era conștientă de faptul că viitorul, integritatea și suveranitatea ei, depind în totalitate de SUA. Pentru că nu guvernele României, indiferent care ar acelea, negociază cu Germania și SUA, ci Germania și SUA negociază ce se va întâmpla cu România.
Înclin să cred că, în cele din urmă, Băsescu va înțelege că America s-a săturat de acei trepăduși pe care i-a trimis în România pe linie disciplinară, iar aceștia au făcut cu Băsescu tot felul de potlogării, creându-i iluzia că este susținut până în pânzele albe de către SUA. Cum, dealtfel, tot niște potlogari din Comisia Europeană, i-au creat aceeași iluzie. Iar când va înțelege acest lucru, având asigurată impunitatea, se va lepăda de toți turceștii și ursoaicele care au acceptat misiunile sinucigașe
„Binomul SRI-DNA a fost creat de către Băsescu, pentru a servi intereselor sale”



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase