Comerţ cu locuri de veci în Arad

De Alin Gherasim
2Comentarii
Comerţ cu locuri de veci în Arad
Arădenii cer mii de lei pentru un loc de veci în cimitirele aglomerate ale municipiului.

Locurile de veci au devenit un adevărat lux pentru arădenii care vor să fie îngropaţi în cimitirele aglomerate ale municipiului. Simţind „miros de bani”, unii dintre locuitorii oraşului nostru au decis să scoată la vânzare locuri de veci în cimitirele Eternitatea şi Pomenirea. Iar preţurile nu sunt deloc unele mici. Pe paginile de internet pe care sunt scoase la vânzare tot felul de bunuri mobile şi imobile găsim şi câteva anunţuri care se referă la vânzarea unor locuri de veci.

Cel mai scump este evaluat la 4.000 de lei, fiind vorba despre un loc de veci din cimitirul Pomenirea, aflat în zona Alfa. Cel care vinde mormântul plusează în anunţ, precizând că locul de veci este plasat în zonă foarte bună, pe aleea centrală. Un alt arădean vine cu un  preţ mai decent, doar că vinde două locuri de veci la pachet. Adică, nu poate fi cumpărat un singur mormânt. „Vând două locuri de veci cu capace și bordură plus un mic monument la cimitirul Eternitatea”, se spune în respectivul anunţ. Preţul? 2.500 de lei. Negociabil. Asta înseamnă că, dacă se târguieşte bine, posibilul cumpărător ar mai putea reduce preţul cu 200-300 de lei.

Şi nu doar în lei se negociază locurile din cimitire. „Vând loc de veci în cimitirul UTA, loc foarte bun, în faţă. Rog seriozitate”, sună un alt anunţ. De această dată, preţul este de 350 de euro, dar şi aici se poate negocia. În sfârşit, un ultim anunţ postat pe paginile de internet vine cu preţul cel mai scăzut pe care noi l-am găsit. Este vorba despre un loc de veci în cimitirul Eternitatea care este scos la vânzare cu 1.200 de lei. La fel ca şi celelalte, potrivit anunţului, şi acesta se află în zona bună, centrală.

Poate că vânzătorii ştiu, poate că nu ştiu, dar comerţul cu locurile de veci este ilegal. Informaţia ne-a fost transmisă de către Tiberiu Ciul, directorul Gospodăririi Comunale Arad, instituţie în subordinea căreia se află cimitirele din Arad. „Locurile de veci pot fi cedate rudelor, apropiaţilor, dar nu pot fi vândute. Şi asta pentru că oamenii închiriază locurile de veci de la cimitire. Aşadar, cei care le vând scot la vânzare ceva ce nu le aparţine. Din păcate, noi nu avem autoritatea să facem verificări. Dacă proprietarul vine şi ne spune că cedează locul de veci în favoarea unui apropiat de al lui, acel apropiat devine noul chiriaş. Dar vânzarea este ilegală, nu poate fi încheiat contract de vânzare-cumpărare pe locul de veci”, a spus Tiberiu Ciul. Acesta a mai declarat că, în viitor, comerţul ilegal cu locuri de veci ar putea fi mult mai greu de făcut. Şi asta pentru că se va trece de la un sistem de închiriere la unul de concesiune. „Locurile de veci vor fi concesionate pe o perioadă mai lungă, 7 ani sau 25 de ani”, a explicat directorul Gospodăririi Comunale.

Şi mai piperate

Chiar dacă preţurile cerute pentru locurile de veci vândute la negru în Arad par a fi destul de mari, nici nu ne comparăm cu sumele solicitate în judeţul Timiş, de exemplu. Un loc de veci în Timişoara se vinde cu 1.400 de euro, în timp ce două locuri, la pachet, în Lugoj costă 1.500 de euro.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor