Comisarul Adrian Şimon, adjunct al IPJ Arad

59Comentarii
Comisarul Adrian Şimon, adjunct al IPJ Arad
ARAD - Comisarul Adrian Şimon, şeful Serviciului de Investigaţii Crimininale a fost împuternicit de chestorul principal de poliţie Petre Tobă, şeful Inspectoratului General al Poliţiei Române, în funcţia de adjunct al şefului IPJ Arad, până la organizarea unui concurs pentru ocuparea acestui post.

Comisarul Adrian Şimon are 36 de ani, este absolvent al Academiei de Poliţie ”Alexandru Ioan Cuza” – promoţia 1997 şi al unui curs postuniversitar în psihologie juridică. A lucrat pe linie de Investigaţii Criminale la Postul de Poliţie al Oraşului Ineu, apoi la Biroul de Investigaţii Criminale şi la Serviciul de Investigaţii Criminale. Deţine funcţia de şef al Serviciului de Investigaţii Criminale din anul 2005.

Contactat telefonic pentru a da o declaraţie, comisarul Adrian Şimon, aflat la Chişineu Criş de 3 zile, unde investighează dispariţia fiului fostului director al Direcţiei Agricole, ne-a spus că alături de comisarul şef Nicolae Bătrân, şeful IPJ Arad, ”vom încerca să atingem obiectivele propuse, unul dintre acestea şi foarte important este creşterea gradului de siguranţă a cetăţenului”.

JA – I.C.



59Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor