Complex naţional de sport la Arad

27Comentarii
Complex naţional de sport la Arad
ARAD – Ministerul Sportului va investi în bazele sportive din oraş pentru a-i aduce pe olimpici la pregătire aici.


Mai multe baze sportive din Arad vor
fi reabilitate pe bani guvernamentali pentru a se
ridica la standardele necesare de pregătire a
sportivilor de performanţă. Alte săli de
sport vor fi şi ele construite în oraş.
Acesta este, potrivit primarului Gheorghe
Falcă, unul dintre rezultatele
obţinute ca urmare a vizitei de marţi a
premierului Emil Boc la Arad. În cadrul
întrevederii din Palatul Administrativ, premierul
şi primarul Aradului au purtat o
discuţie cu ministrul Tineretului şi
Sportului, în baza unor documente deja
pregătite pe tema complexului sportiv, iar
reprezentanţii Guvernului şi-au dat acceptul
pentru realizarea unui astfel de complex naţional
la noi în oraş.


„Am avut în urmă cu zece zile
întrevederi cu  Direcţia
Judeţeană de Sport, cu cei de la Clubul
Sportiv Municipal, cu cei de la Clubul Sportiv
Şcolar Gloria pentru a concretiza un astfel de
proiect. Avem deja propuneri pentru bazele sportive
care urmează să intre în acest complex
naţional. Veţi fi surprinşi să
vedeţi cât de multe avem”, a declarat
astăzi edilul local.

Falcă a precizat, în plus, că mare
parte din bazele sportive care vor intra în acest
proiect sunt pe specificul sporturilor de
performanţă din Arad cum ar fi tir,
lupte, judo, box etc., faptul că la Arad vor veni
să se antreneze olimpicii români, dar
că, în timpul în care aceştia nu
vor face antrenamente, complexul va fi la
dispoziţia arădenilor şi a sportului
local.

Viitorul bazin de polo va intra tot în
acest proiect, ca de altfel şi alte câteva
baze sportive ce vor fi puse pe picioare în
viitorul mai mult sau mai puţin apropiat, aşa
cum este cazul sălii de
gimnastică şi a sălilor de
sport.

„În două, trei
săptămâni vom primi vizita unei
delegaţii de la minister, apoi va veni şi
ministrul pentru discuţii iar mai apoi se va da
hotărârea de Guvern. Până la
toamnă, centrul naţional va fi
realizat”, a precizat Gheorghe
Falcă.


Sport în punctele termice


Una dintre inovaţiile acestui proiect se
referă la modificarea fostelor puncte termice din
municipiu. Acestea vor fi transformate în
săli de sport cu specific unic: săli de
gimnastică, de judo, etc.

A.B.



27Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor