Comuna cu mai multe ajutoare sociale decât municipiul

De M.B.
15Comentarii
Comuna cu mai multe ajutoare sociale decât municipiul
Localnicii care încasează banii de la stat fac tot posibilul să nu piardă ajutorul și se prezintă la munca în folosul comunității oricând sunt chemați.

Numărul ajutoarelor sociale plătite de stat (venitul minim garantat) în județul nostru scade de la un an la altul. Numai în ultimul an s-a redus cu aproape 20 de procente, respectiv de la 2.860 la 2.300, fiind cea mai mică cifră de după 1990. În prezent, județul are jumătate din numărul beneficiarilor din 2011, când Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) a preluat de la primării sarcina acestor plăți.

Primarii spun că sunt mai puțini beneficiari pentru că le-au fost suspendate sau oprite plățile din cauza refuzului acestora de a presta muncă în folosul comunității. Mulți nu au îndeplinit o altă condiție importantă, aceea de a merge cel puțin de două ori pe an la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă în vederea căutării unui loc de muncă stabil.

Mișca, în top

Există și comune în care cei care primesc ajutor social fac tot posibilul să nu îl piardă și merg să execute orele de muncă, cum este Mișca. Comuna are cei mai mulți beneficiari din tot județul, depășind chiar și municipiul Arad. Deși are doar 3.700 de locuitori, la Mișca se plătesc lunar 139 de ajutoare sociale, în timp ce la Arad, oraș cu 160.000 de locuitori, se plătesc 136 de ajutoare sociale pe lună. În bani, lucrurile stau astfel: Mișca ”înghite” lunar în jur de 40.000 de lei, iar Arad, în jur de 29.000 de lei.

Reprezentanții Primăriei Mișca spun că o explicație pentru numărul mare de dosare poate fi aceea că aproape jumătate din populație este de etnie romă. De altfel, 99 la sută dintre beneficiarii venitului minim garantat din comună sunt romi.

Duși în fabrică

Comuna Craiva, cu 3.000 de locuitori, este și ea în topul beneficiarilor de ajutoare sociale. Aici sunt 99, mai mulți cu 27 decât la Ineu, care este oraș cu o populație de trei ori mai mare. Primarul din Craiva, Ioan Bercea, are însă în plan să-I trimită pe oameni la muncă. Marți, i-a chemat de acasă pe 70 dintre cei care încasează ajutoare sociale pentru a le oferi locuri de muncă.

”Au venit de la fabrica de cablaje din Nădab să îi angajeze, chiar și fără școală, că îi vor instrui. Nu au oameni, iar ai mei stau aici pe ajutoare sociale, deși sunt tineri apți de lucru. Jumătate dintre ei nici nu vin la munca în folosul comunității, caută tot timpul motive, ba că sunt bolnavi, ba că au copii mici acasă… Dacă vor refuza angajarea, le facem raport să nu mai primească ajutor social”, spune Ioan Bercea.

Milioane pe an

Conform rapoartelor periodice ale AJPIS Arad, anul trecut, celor 2.860 de beneficiari de venit minim garantat din județ li s-au plătit aproape 7,7 milioane de lei. În acest an, cifra va fi mai mică, sub 7.000.000 de lei, având în vedere că în primul semestru cei 2.300 de beneficiari au încasat în jur de 3,3 milioane de lei.



15Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor