Concert Ştefan Hruşcă la Armonia Center

Concert Ştefan Hruşcă la Armonia Center
ARAD. Sâmbătă seara, la Armonia Center, Ştefan Hruşcă a susţinut un extraordinar recital de colinde. În luna cadourilor, centrul familiei tale, Armonia Center a făcut un dar minunat arădenilor aducândul pe Hruşcă să le vestească naşterea mântuitorului.

Şi findcă la Armonia Center moşul e mai darnic, cei mici sunt aşteptaţi astăzi să vină la moş, care îi aştepta cu surprize şi cadouri în zona food court. Tot în această seară, arădenii vor putea asculta un frumos recital de colinde susţinut de corul filarmonicii din Arad.

Revenind la Ştefan Hruşcă, după concert l-am rugat să îmi spună câteva cuvinte pentru ARADON şi Jurnal Arădean. Iată ce a spus:

Vin la Arad cu acelaşi gând cu care vin de fiecare dată. Acuma vă aduc şi omătul(râde) Am aici foarte mulţi prieteni şi rude, din formaţia mea făcând parte şi câţiva arădeni. Mario este alături de mine de prin ’95, de la începuturile mele ca solist individual. De asemenea, clăparul formaţiei, Ionuţ este şi el arădean, un baiat extrordinar. Multe din cântecele care le cânt sunt scrise de Adrian Păunescu. Rugă pentru părinţi de exemplu, care nu este un colind, dar il cânt la fiecare concert de al meu de la scrierea acestuia de prin anii 80. Este cântecul meu de căpătâi, dureros, frumos şi adevărat în acelaşi timp, care povesteşte despre iubirea noastră pentru părinţi.

În fiecare concert sunt colinzi de bază, care nu pot lipsi, ca şi “deschide uşa creştine”  “florile dalbe”  “linu-i lin”. Şi pe lângă astea, de fiecare dată mai aduc câteva colinzi noi, mai puţin cântate.  Colinzi care de fapt, sunt vechi. La mine noul este vechi. Eu caut colinzi de prin tot ardealul, am ieşit din zona maramureşului, şi caut şi cânt ce mi se potriveşte mie. În iarna aceasta am avut deja peste 40 de concerte, Sâmbătă mergem la Cluj, apoi trecem “apa cea mare”, şi cântăm în Canada. În foarte multe oraşe de acolo, mergem să le vestim şi românilor de acolo naşterea mântuitorului.

Vă mulţumesc mult, mulţumesc publicului arădean pentru că a venit aici în număr aşa mare. Le doresc arădenilor să fie sănătoşi. Cred ca asta este un lucru foarte important. Apoi le doresc să fie buni. Cred ca a fi bun cu tine însuţi, cu neamul tău, cu vecinul tău este cel mai de preţ lucru pe care ni l-a lăsat Dumnezeu. Sărbători fericite şi la mulţi-ani!  – Ştefan Hruşcă.

A fost o seară frumoasă, şi ascultândul pe acest om, mi-am dat seama ca avem în faţă o valoare contemporană, a noastră, a tuturor!

Valerian Ardelean