Concurs de idei pentru Cetatea Aradului

7Comentarii
Concurs de idei pentru Cetatea Aradului
© Cetatea Aradului, în unul dintre momentele în care a aparţinut arădenilor Foto: JA
Primăria Arad a lăsat apelul de participare la concursul de idei – Revitalizarea Cetăţii Aradului.

Cetatea Aradului, Palatul Principilor din Alba Iulia şi Hala Laminor din Sectorul 3 Bucureşti te provoacă. La un concurs de idei, pentru fiecare în parte. Mai exact, Institutul pentru Politici Publice (IPP) în parteneriat cu Primăria Municipiului Arad, Primăria Municipiului Alba Iulia și Primăria Sectorului 3 din Capitală, organizează „în perioada februarie-martie 2017, un concurs de idei pentru transformarea și reintroducerea în circuitul urban a trei situri industriale/istorice astăzi abandonate, dar cu potențial de revitalizare, spre darea lor în folosință comunităților urbane menționate, conform așteptărilor acestora – Cetatea Aradului, Palatul Principilor (Alba Iulia) și Hala Laminor (Sector 3)”. Acesta este anunţul făcut public pe pagina de internet a Primăriei Arad. Tot aici se arată că „primăriile menționate se află la începutul unui parcurs mai lung în vederea atingerii obiectivului final de revitalizare a spațiilor astăzi abandonate, o primă etapă fiind conturarea unei idei de dezvoltare centrale”.

Despre ce idei şi despre ce concurs va fi vorba în cazul mult râvnitei Cetăţi a Aradului care încă nu se află în ograda Primăriei Arad, dar şi în cazul celorlalte două obiective? „Concursul de idei va fi organizat ca ateliere cu spații de prezentare/discuții pe marginea proiectelor participante, prezentate sub formă de: proiecții video (inclusiv proiecții holografice), machete, mulaje etc., toate cu scopul de a oferi participanților posibilitatea prezentării ideilor de redare către comunitate a spațiului vizat”.

Dintre toate proiectele prezentate, 3 proiecte vor fi câștigătoare după ce vor parcurge o serie întreagă de etape, unele depinzând, se spune, de specialişti, altele de preferințele cetăţenilor.

Cine poate participa?

Condițiile de participare se găsesc pe: http://www.ipp.ro/concursuri-de-idei-pentru-revitalizarea-obiectivelor-de-patrimoniu-comunitar-urban-cetatea-aradului-palatul-principilor-alba-iulia-si-hala-laminor-sector-3/. Dar pe scurt, acestea vorbesc de faptul că participanții trebuie să aibă vârsta de 18 ani, împlinită la data înscrierii în competiție, faptul că trebuie să realizeze o descriere de maximum 500 de cuvinte, în care să detalieze conceptul/viziunea asupra revitalizării obiectivului de patrimoniu urban comunitar ales, faptul că trebuie să trimită prezentări grafice/imagini reprezentative etc.

Concursul de idei pentru cele trei obiective se adresează „studenților sau absolvenților de la arhitectură/urbanism/arte sau oricărei persoane interesate de revitalizarea acestor obiective de patrimoniu urban comunitar” care sunt așteptați să își trimită ideile de gentrificare pentru cele trei spații (Cetatea Aradului, Palatul Principilor și Hala Laminor). Sunt aşteptate propuneri inclusiv de la grupuri de inițiativă (minim 3 persoane), nu numai de la societăți comerciale, ONG-uri, PFA-uri deja înregistrate. Sunt invitaţi la concurs chiar şi „creativii care locuiesc sau studiază în alte țări, dar care doresc să contribuie la dezvoltarea acestor tipuri de proiecte în România”.

Perioada de concurs

Înscrierea în concurs se va face prin completarea unui formularului online pe: https://goo.gl/forms/vxgwuW2InyIOco0v1 până la data de 16 martie, disponibil în paginile de internet ale primăriilor. Perioada de desfășurare a concursurilor de idei este aceeași pentru toate cele 3 locații menționate mai sus, iar selecția câștigătorului va presupune parcurgerea, obligatorie, a următoarelor etape: înscrierea online, verificarea de către IPP a îndeplinirii condițiilor de eligibilitate (data limită 17 martie); proiectele care au parcurs cu succes etapa de verificare formală vor fi disponibile online pentru a fi cunoscute de orice persoană interesată și pentru a fi votate. Perioada de votare va fi 17 martie – 23 martie 2017.

Cei care au lansat concursul mai precizează că părerea cetățenilor, în primul rând a beneficiarilor direcți ai acestor viitoare proiecte de reabilitare a siturilor, îi interesează foarte mult. Finalul concursului este bătut şi el în cuie: pe 23 martie 2017, juriul va selecta câștigătorii, urmând ca apoi să aibă loc anunțarea câștigătorilor într-o conferință de presă în fiecare dintre localitățile menționate.

Cine jurizează concursul?

În calitate de organizator, Institutul pentru Politici Publice a decis desemnarea câștigătorilor în două etape: prin calificative acordate de un juriu format din cei 5 reprezentanți ai grupului de inițiativă și 2 reprezentanți ai autorității locale, respectiv prin vot online, acordat de fiecare cetățean care vrea să se implice în alegerea celor mai bune idei de revitalizare a celor trei obiective. Clasamentul final va fi stabilit pe baza algoritmului: 50% ponderea notelor acordate de juriu și 50% pe baza votului audienței. Juriul este format din reprezentanți ai Ministerului Culturii, ai autorităților locale, ai IPP, specialiști din domeniu şi cetățeni activi.

Cu ce se aleg cei care vor câştiga concursul? Câştigătorii vor merge „alături de un reprezentant IPP în Elveția, pentru trei zile, în a doua parte a lunii aprilie 2017, ocazie cu care vor cunoaşte experții în gentrificare din Lausanne și vor putea beneficia de feedback-ul lor pentru a îşi îmbunătăți ideea, respectiv pentru a deschide oportunități de colaborare pentru viitor”. Totodată, îşi vor putea prezenta proiectul în cadrul Romanian Design Week, ce va avea loc în mai 2017.



7Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor