Concurs de proiecte al DJST

De Eugen Rogojan
Concurs de proiecte al DJST
Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Arad organizează în perioada 15 mai-7 iulie, un concurs local de proiecte.

În conformitate cu un ordin al Ministerului Tineretului și Sportului, DJST Arad lansează un concurs de proiecte de tineret, cu tema „Stimularea implicării tinerilor la viața societății”. Eligibile sunt asociațiile și fundațiile ce funcționează în condițiile O.G. nr. 26/2000, dar și funcațiile județene pentru tineret, ce funcționează conform legii 146/2002.

Calendarul

Dosarele de concurs se pot depune în perioada 15 mai-6 iunie, la sediul DJST Arad, de pe strada Lucian Blaga, numărul 20. Orarul de funcționare a secretariatului DJST este de luni până vineri, între orele 08-16, cu excepția zilelor nelucrătoare. În perioada 7-12 iunie vor fi verificate dosarele din punct de vedere administrativ și al egibilității, rezultatele preliminare fiind afișate pe 12 iunie. Etapa de evaluare tehnică pe bază de punctaj se va finaliza pe 27 iunie, urmând ca a doua zi să se afișeze rezultatul evaluării. Rezultatele finale ale concursului vor fi afișate la 7 iulie 2017.

Bugetul

Bugetul alocat concursului este de 35.700 RON, cu o limită maximă pe proiect de o treime din bugetul alocat concursului. Fiecare solicitant are dreptul să depună două proiecte, pe două linii de finanțare diferită, fără ca bugetul celor două să depășească o treime din bugetul alocat concursului.

Domeniile

Cele patru domenii de intervenție sunt „Cultură și educație nonformală”, „Sănătate, sport și recreere”, „Participare și voluntariat” și „Muncă și antreprenoriat”. Pe lângă acestea, vor fi luate în vedere și elemente privind contribuția proiectelor la incluziunea socială a tinerilor.

Detalii suplimentare referitoare la concurs și metodologie se pot obține de pe site-ul Ministerului Tineretului și Sportului, de pe site-ul DJST Arad sau la adresa de mail djst.arad@mts.ro

Taguri: , , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !