Concurs naţional la Sântana

Concurs naţional la Sântana
SANTANA – La a II-a ediţie a concursului, au participat aproximativ 800 cadre didactice cu un număr de 2000 de lucrări.

Grupul Şcolar Sântana a organizat, în parteneriat cu Arhiepiscopia Aradului, Inspectoratul Şcolar Judeţean Arad, Casa Corpului Didactic Arad şi Primăria oraşului Sântana a doua ediţie a concursului naţional „O, ce veste minunată!”. Concursul s-a adresat preşcolarilor şi elevilor din ciclul primar din întreaga ţară.  Prin această acţiune am urmărit implicarea copiilor şi a cadrelor didactice în exprimarea valorilor morale ce transcend timpul şi spaţiul  cu ocazia sărbătorilor de Crăciun.

La vernisajul expoziţiei concursului au participat PC părinte protopop al  Aradului, pr. dr. Nicu Breda, primarul oraşului Sântana, prof. Viorel Enache, viceprimarul oraşului Sântana, prof. Mihai Scărlătescu, conducerea Grupului Şcolar Sântana, director prof. dr. Ana Höniges, preoţii din oraşul Sântana – Eftimie Dobrean, Nicolae Porcolean, Ioan Crainic şi Nicolae Rădulescu-  cadre didactice, copii şi părinţi.

„Mulţumim Întâistătătorului Arhiepiscopiei Aradului, dr. Timotei Seviciu, pentru sprijinul moral acordat pentru desfăşurarea acestei activităţi, PC protopop pentru că ne-a onorat cu prezenţa şi pentru cuvântul de învăţătură rostit cu acest prilej, Primăriei pentru spaţiul alocat, precum şi tuturor cadrelor didactice şi copiilor din întreaga ţară pentru munca depusă în realizarea lucrărilor”, au subliniat organizatorii concursului: Cornelia Pamfiloiu, Lucia Pelinari, Nicoleta Dehelean.

Corurile de copii ale Grupului Şcolar au încântat cu minunate colinde pregătite alături de profesorii de religie Roxana Grecu, Pavel Grecu, Ciprian Sălăvăstru şi  profesorul de istorie Dinorel Musca.

JA-V.F.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !