Condamnat pentru viol şi incest, un fost puşcăriaş şi-a înjunghiat concubina şi fratele

De Ioana Costas
2Comentarii
Condamnat pentru viol şi incest, un fost puşcăriaş şi-a înjunghiat concubina şi fratele
După ce a fost eliberat din puşcărie, unde a stat 8 ani pentru viol şi incest, un bărbat a încercat să-şi omoare fratele şi concubina.

Tragica poveste a avut loc în Arad, mai exact în barăcile de pe strada Mărului. „Protagoniştii” – oameni care trăiau de azi pe mâine, cu ce găseau în tomberoane sau cu ce „produceau” femeile pe „traseu”. Deplorabil, însă real.
Aceasta este o poveste a bătăilor, a geloziei pe fondul consumului constant şi excesiv de alcool. Personajele principale: făptaşul şi condubina acestuia. El, puţin peste 50 de ani, ea numai 26 de ani. Victima colaterală: fratele făptaşului care a intervenit între cei doi.
Viaţa bărbatului de 51 de ani a luat-o razna în momentul în care şi-a violat propria fiică. A fost condamnat la puşcărie, iar soţia lui a divorţat. După ce a executat 8 din cei 11 ani la care a fost condamnat bărbatul, pentru viol şi incest, a fost eliberat.
După ce a fost eliberat, bărbatul a cerut ajutor de la fratele său şi de la un nepot care locuiau fiecare într-o baracă de pe strada Mărului, din cartierul Alfa, undeva după podul autostrăzii, înspre zona Trei Insule. Aici, inculpatul şi-a amenajat şi o baracă, transformând un şopron în care fratele lui anterior îşi ţinea animalele. Nu existau nici un fel de utilităţi. Barăcile aveau curent pentru că erau racordate la un generator de curent electric.
În cursul anului 2015, inculpatul împreună cu concubina au încercat să plece în Franţa pentru a-şi căuta de lucru, însă după o lună de zile s-au întors fără nici un ban, aşa încât şi-au continuat acelaşi mod de viaţă, trăind din resturile menajere găsite prin tomberoane. Neînţelegerile dintre cei doi erau frecvente, bărbatul consuma adesea băuturi alcoolice, iar, atunci când ajungea în stare de ebrietate, devenea violent şi, nu de puţine ori, pe fondul geloziei, îşi bătea concubina sau chiar o tundea.

I-a înjunghiat după doi litri de vin

În ziua în care a băgat cuţitul în fratele lui şi în concubină, bărbatul a cumpărat doi litri de vin, pe care i-a băut. La scurt timp, a devenit gelos şi violent, acesta fiind momentul în care a început conflictul. Ignorând starea de ebrietate în care era deja inculpatul, femeia i-a spus bărbatului că o să-l părăsească. Atunci a fost momentul când bărbatul a pus mâna pe cuţitul pe care îl purta tot timpul în buzunar şi i-a aplicat concubinei sale câteva lovituri în regiunea abdominală. Femeia a reuşit să iasă din baracă şi a fugit strigând după ajutor. A intrat în baraca vecină, ocupată de fratele inculpatului şi concubina acestuia. În încercarea de a-l oprit pe bărbatul care ţinea cuţitul în mâna, fratele lui a rămas în uşa de la intrare. Când bărbatul a ajuns în uşa de la intrarea în baraca fratelui său, avea cuţitul în mână şi i-a aplicat şi acestuia o lovitură în zona abdominală, după care, intrând în interior, şi-a scos concubina afară trăgând-o de păr. Ajuns în faţa barăcii lor i-a mai aplicat concubinei câteva lovituri cu cuţitul, după care a pus-o pe patul din baraca lor. În tot acest timp, fratele cuţitarului a început să se simtă rău, primind îngrijiri medicale de la concubina sa. În fapt, aceasta a anunţat Poliţia şi Ambulanţa, solicitând acordarea primului ajutor.

A vrut să se sinucidă

Făptaşul a fugit de la locul faptei. Ulterior, în faţa anchetatorilor, a declarat că i s-a făcut teamă şi şi-a petrecut toată noaptea plimbându-se pe digul dinspre autostradă, iar, după ce s-a trezit din beţie, a vrut să se sinucidă. Dimineaţa s-a predat organelor de poliţie, recunoscându-şi faptele. Bărbatul a mai declarat că a aruncat cuţitul cu care i-a înjunghiat pe cei doi în zona lacului din cartierul Alfa, însă autorităţile nu l-au mai putut recupera. S-a concluzionat că viaţa concubinei atacatorului a fost pusă în primejdie, femeia fiind înjungheată cu 10 lovituri de cuţitul în zonele vitale, în timp ce fratele făptaşului – care a încercat să-i despartă – primit o lovitură cu cuţitul penetrantă, în regiunea abdominală.

Pedeapsa

Bărbatul a fost condamnat de Tribunalul Arad la 15 ani de închisoare cu executare pentru tentativă la omor calificat. Împotriva sentinţei, inculpatul a declarat apel. Bărbatul a susţinut în calea de atac formulată „că nu a fost înţeles pe parcursul anchetelor penale întrucât are o problemă medicală, respectiv tulburări de comportament, pierderea memoriei, epilepsie, însă pe de altă parte a recunoscut săvârşirea faptei, iar raportat la aceste elemente pedeapsa de 15 ani închisoare este exagerată, solicitându-se reducerea cuantumului pedepsei”. Curtea de Apel Timişoara a respins apelul ca fiind nefondat.

Concubina bărbatului s-a constituit parte civilă în cursul fazei de judecată, solicitând obligarea inculpatului la plata sumei de 10.000 lei, cu titlul de daune morale, însă pare greu de crezut că fostul concubin va avea de unde să plătească.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor