Conducerea clubului UTA, gata să lase locul altcuiva!

De Leo Sfara
2Comentarii
Conducerea clubului UTA, gata să lase locul altcuiva!
Alexandru Meszar a anunțat că cei doi piloni pe care s-a construit acest club, suporteri și Arad, pot căuta o conducere potentă, care să vină cu un aport financiar consistent, deoarece UTA merită mai mult.

Astăzi, la întâlnirea de final de an, dintre conducerea clubului și suporteri, părintele proiectului UTA, Alexandru Meszar a anunțat că nu se poate face mai mult, iar dacă cineva cu bani dorește să vină să preia clubul, actuala conducere va pleca fără să pună condiții. Cine să caute oamenii cu bani, gata să vină la conducerea UTA-ei? Suporterii și Primăria.

Iată, în continuare, declarația lui Alexandru Meszar, de la întâlnirea de azi:
“Mă bucur că suntem împreună, adevăratele familii se adună atât în momente de bucurie, cât și în momente mai puțin fericite, pentru a oferi sprijin și susținere. UTA a fost și va fi mereu o familie adevărată !

Încheiem un an calendaristic cu rezultate bune și o jumătate de an competițional cu rezultate mai puțin bune. Rezultatele bune ale anului calendaristic al echipei de seniori sunt:
– victoria de pe stadionul Dan Păltinișanu cu scorul de 3 – 0 împotriva echipei ASU Politehnica Timișoara
– clasarea la finalul campionatului 2016 – 2017 pe podium, locul 3 însemnând implicit și calificarea la jocul de baraj pentru liga I-a
– o victorie importantă este obținerea dreptului de a folosi numele UTA fără alte particule

Iar rezultatele echipelor de juniori au fost foarte bune:
– locul 3 național juniorii A
– locul 3 național juniorii B
– finala Cupei României la juniori A, meci pierdut cu Academia Hagi – Viitorul Constanța după lovituri de departajare, scor 1 – 1 după timpul regulamentar de joc
După două baraje consecutive pierdute de echipa noastră, am decis schimbări masive la nivel de lot și staff pentru a ataca de la începutul sezonului același obiectiv promovarea, decizie ce părea să fie un succes garantat. Din păcate nu a fost așa. Recunoaștem că am greșit, nu căutăm scuze și nu aruncăm vina pe alții. Am încercat să reparăm situația pe parcurs. Am reușit doar parțial. Am pierdut foarte multe puncte mai ales în jocurile în care am fost gazdă. Am ajuns să ne bucurăm că nu închidem anul pe loc retrogradabil”.

În schimb echipele de juniori și copii stau bine și la finalul acestui tur de campionat:

– juniori A locul 1 în campionatul național de Republicani

– juniori B locul 2 în campionatul național Liga Elitelor

– juniorii B calificați în sferturile Cupei României, competiție care continuă în primăvara anului 2018

La UTA se continuă promovarea jucătorilor din propria pepinieră. În acest sezon au debutat pentru prima oară la echipa întâia încă 5 juniori: Toma Dorin, Miculescu David, Iuga Rafael, Dinculescu Iulius și Mureșan Denis.
Proiectul UTA este clădit pe doi piloni de bază: suporterii și Primăria orașului. Acești piloni nu pot fi și nu trebuie schimbați niciodată. În schimb jucătorii, antrenorii și conducătorii pot fi și vor fi schimbați în funcție de rezultate și cerințe actuale. După atâtea schimbări la nivel de lot de jucători și de bancă tehnică considerăm că este nevoie cât mai repede de o schimbare la nivel de conducere. E nevoie de o conducere sau de o persoană în primul rând cu potențial financiar, care poate asigura un buget pentru salariile și primele jucătorilor și angajaților și alte tipuri de cheltuieli care nu pot fi plătite din bugetul asigurat de primărie. Astfel asigurarea acestui buget pentru salarii, prime și diverse cheltuieli intră în sarcina echipei manageriale, cum a intrat până acum și va intra și în viitor. Privind necesitatea schimbării conducerii pentru un UTA cu rezultate și mai bune, am anunțat atât Primăria cât și reprezentanții Suporter Club UTA. Așteptăm ca cei doi piloni de bază al proiectului să ia o decezie cât mai potrivită. Nu fugim de responsabilitate. După Tauț, Ișalnița sau Becicherecu Mic am dori să fim conducători și pe noul stadion Francisc Neuman sau Național Arena în liga I-a. Dar trebuie să urmărim interesul clubului în primul rând, care este evident o conducere cu potențial financiar sau influențe economice mai mari ca și a actualei conduceri.
UTA este un proiect important pentru noi. Am început de la zero, cu două promovări consecutive, urmate de două calificări la baraj. Nu vrem sub nici o formă să existe vreun risc în cea ce privește continuarea proiectului, proiect care are la bază două sute de fotbaliști tineri și foarte tineri, care visează să debuteze la seniori în tricoul Bătrânei Doamne. Din aceste motive până la identificarea și instalarea noii conduceri, vom asigura continuitatea”.

Taguri: , , ,


2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor