Conferință juridică internațională, la Tribunal

De Eugen Rogojan
Conferință juridică internațională, la Tribunal
Colegiul Consilierilor Juridici din Arad, în parteneriat cu UNPIR filiala Arad și Tribunalul Arad, organizează a cincea ediție a unei conferințe internaționale.

Pentru al șaselea an, Colegiul Consilierilor Juridici din Arad, în parteneriat cu filiala arădeană a UNPIR, Tribunalul Arad și cele două universități arădene, organizează o conferință juridică internațională. Tema de anul acesta va cuprinde aspecte de noutate în legislația națională și internațională, mai exact „impactul noului cod administrativ și a modificărilor aduse la legea insolvenței, Arbitrajul Internațional ICSID”.

„Vă reamintim că acest parteneriat s-a născut din dorința de a organiza evenimente cu specific juridic care să contribuie la perfecționarea pregătirii profesionale a consilierilor juridici, practicienilor în insolvența, avocați și judecători. În timp conferința și-a câștigat notorietate regională și națională datorită temelor juridice abordate, cât și a accentului pus pe dezbaterile libere între lectori și participanți”, spun organizatorii.

Evenimentul va începe vineri, la ora 9, la Tribunalul Arad, și va fi deschis de către Boiț Aurelian Roland, decanul Colegiului Consilierilor Juridici Arad. În cadrul primului modul, moderat de avocatul Szabo Rolland, practician în insolvență, vor cuvânta Dr. Ksipal Beată, Dr. Habil. Barta Judit, Dr. Csaba Bela Nasz, Cornel Ivașcu și Cristian Vârtaci-Aconi. Cel de-al doilea modul al conferinței va fi moderat de Ioan Biriș, președintele filialei arădene a UNPIR (Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România), și îi va avea ca invitați pe Dr. Lazur Jaroslav de la Universitatea Națională din Uzhhorod, Ucraina, Dr. Buletsa Sibilla, de la aceeași universitate, Dr. Anton Trăilescu, de la Universitatea de Vest din Timișoara și pe Dr. Gheorghe Matei.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !