Confiscaţi-le fluierul şi fanionul !

Confiscaţi-le fluierul şi fanionul !
În ciuda unui arbitraj potrivnic, Şoimii Pâncota a învins Partizan Satu Mare, cu scorul de 3-2 (1-0), încununându-i astfel pe cei de la Unirea Sântana lideri de toamnă.

Tensiunea mocnită a dat în clocot în min. 40, când Mureşan l-a faultat din postura de ultim apărător pe Talpaş, dar asistentul Ghiţă a semnalizat cu întârziere un ofssaid ireal. La golul doi al oaspeţilor, gazdele au tăbărât pe centralul Stamatoiu, solicitând fault la portar, la intrarea cu talpa înainte a lui Sighete. Având un galben la activ, Mureşan îl scuipă pe R. Ardelean şi aruncă mingea în Rafila, fără a fi eliminat. Spectatorii gazdă sunt la un pas de a-l linşa pe asistentul A. Stamatoiu, care-i cere fratelui său oprirea jocului. Venit să calmeze spiritele, Marius Bîc, patronul „şoimilor”, este ţinta unor atacuri verbale triviale şi vulgare ale asistentului A. Stamatoiu.

Aşa se întâmplă, când onor ajefiştii oferă „fluieraşilor casei” delegări „pe sprânceană”, fără să ţină cont de antecedentele acestora. Cum s-a întâmplat cu brigada C. Stamatoiu – A. Stamatoiu – L. Ghiţă, completată de observatorul Juşcă, care în urmă cu o etapă îşi bătuse joc de un alt meci (Sânleani – Mailat), fără să li se întâmple ceva.

Au marcat: Talpaş (min. 42), Olariu (min. 64) şi Fl. Rus (min. 85), respectiv, I. Ardelean (min. 51) şi Sighete (min. 80).

Talpaş (min. 42), Olariu (min. 64) şi Fl. Rus (min. 85), respectiv, I. Ardelean (min. 51) şi Sighete (min. 80).
Formaţii: Pâncota: Dulhasz – R. Ardelean, Malicski, Banilievici, Olariu – Rafila (Curta), G. Iancu (F. Rus), Arhilie, Melnic, T. Iancu – Talpaş (Tout). Satu Mare: Trifoi – Drida (Lăzău), Sighete, Oprean, Mureşan – Topai, Bontea, Creţu (Corbu), Cotuna – I. Ardelean, D. Iancu.

Dulhasz – R. Ardelean, Malicski, Banilievici, Olariu – Rafila (Curta), G. Iancu (F. Rus), Arhilie, Melnic, T. Iancu – Talpaş (Tout). Satu Mare: Trifoi – Drida (Lăzău), Sighete, Oprean, Mureşan – Topai, Bontea, Creţu (Corbu), Cotuna – I. Ardelean, D. Iancu.
Au arbitrat într-un singur sens C. Stamatoiu – centru, A. Stamatoiu şi L. Ghiţă – asistenţi. Obs. AJF: Teo Juşcă.

 

A renunţat la Sebiş

 

Aflat într-o postură ingrată, de a alege între meciul echipei pe care o pregăteşte, Şoimii Pâncota şi cel de eşalon superior, al Naţionalului Sebiş, unde este organizator de competiţii, Mihai Petcuţ a optat pentru ceea ce ştie el mai bine: să antreneze.

 

D.S.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !