Congres International de Medicina Dentara la UVVG

De Vasile Filip
Congres International de Medicina Dentara la UVVG
Deschiderea festivă a Congresului va avea loc joi, 29 mai, în Aula „Magna Universitaria”.

ARAD. Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, Facultatea de Medicină, Farmacie și Medicină Dentară, Asociația Studenților Mediciniști Arădeni, Consiliul Județean Arad, Centrul Cultural Județean și Colegiul Medicilor Dentiști Arădeni organizează, la Arad, în perioada 29-31 mai, Congresul Internațional de Medicină Dentară.

Evenimentul urmărește reunirea sub acest prestigios auspiciu a unor nume importante din stomatologia și chirurgia maxilo-facială națională și internațională, în vederea abordării unor teme de actualitate din cadrul specializărilor de Implantologie, Protetică, Parodontologie, Chirurgie Orală și Chirurgie Oro-maxilo-facială. Sunt invitați să participe la acest congres studenți mediciniști din cadrul specializării de Medicină Dentară dar și medici dentiști sau cadre medicale din oricare altă ramură a medicinei.

Congres International de Medicina

Din Comitetul științific al Congresului fac parte: prof. univ. dr. Aurel Ardelean, președintele Universității de Vest „Vasile Goldiș”, prof. univ. dr. Coralia Cotoraci, rectorul UVVG, prof. univ. dr. Liana Moș, decanul Facultății de Medicină, Farmacie și Medicină Dentară, prof. univ. dr. Emil Urtilă, prof. univ. dr. Kinga Lacykone Turzo, prodecanul Facultății de Medicină Dentară din Szeged, prof. dr. Victor Valea, președintele Asociației ATRIMED, conf. univ. dr. Mugur Popescu, conf. univ. dr. Valeria Covrig, conf. univ. dr. Rodica Jianu, Ș. L. dr. Virgil Vască, Ș. L. dr. Paul Freimann, directorul Departamentului de Medicină Dentară.

Ceremonia de deschidere a Congresului Internațional de Medicină Dentară va avea loc joi, 29 mai, ora 9.15, în Aula „Magna Universitaria”.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !