Conservatorii, temporar, fără preşedinte

Conservatorii, temporar, fără preşedinte
ARAD. Zece delegaţi ai PC Arad, în frunte cu preşedintele Mircea Purcaru şi preşedintele organizaţiei naţionale de femei, Lia Ardelean, au participat la lucrările Consiliului Naţional al Partidului Conservator, desfăşurate la Bucureşti.

Momentul cel mai important de pe ordinea de zi l-a constituit discursul Danielei Popa, care şi-a prezentat demisia din funcţia de preşedinte, deoarece funcţia pe care o are la Comisia de supraveghere a asigurărilor este incompatibilă cu orice funcţie politică. Consiliul Naţional a stabilit data congresului- 28 februarie- şi l-a pus în poole position pe Dan Constantin pentru funcţia de preşedinte. „Este un tânăr om politic valoros, foarte bine pregătit din punct de vedere profesional, a ocupat funcţia de preşedinte la APIA. Desigur, deocamdată este doar o propunere, preşedintele îl va alege congresul”, spune Mircea Purcaru.

Singuri, e greu

În privinţa tendinţei de „emancipare” faţă de PSD– primul pas fiind desemnarea unui candidat propriu la alegerile parlamentare din colegiul 19 Bucureşti(pentru ocuparea locului rămas vacant prin demisia Danielei Popa), Purcaru este rezervat : „În partid părerile sunt împărţite. Opinia mea este că, deocamdată, singuri nu ne vom putea situa la cote ridicate. Pe de altă parte, La Arad alianţa a pierdut multe voturi pentru că unii dintre liderii PSD au refuzat să îi implice pe oamenii noştri.

Probabil că la centru colaborarea a fost bună, dar în teritoriu se pare că lucrurile nu au stat la fel. Sub o formă sau alta, este nevoie de o colaborare, atât cu PSD, cât şi cu PNL, pentru a putea face opoziţie constructivă.  Vom vedea ce va decide congresul. Câştigarea locului de deputat de către candidatul partidului- se pare că va fi Dan Constantin, ar putea fi decisivă pentru strategia viitoare ”, a mai spus Purcaru.

JA- S.T.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase