Consilierii PSD, cu lupa pe buget

De Simion Todoca
Consilierii PSD, cu lupa pe buget
© Cu ochii pe buget Foto: S.T.
PSD-iştii arădeni continuă analiza privind alocarea din buget a banilor publici.

Consilierul municipal Anca Stoenescu şi cel judeţean, Ioan Gligor, au criticat, în cadrul unei conferinţe de presă, alocarea nejustificată-consideră ei- a unor sume exagerate pentru diverse obiective şi programe. Anca Stoenescu s-a referit la cele peste 170.000 Euro destinate formării profesionale a angajaţilor Primăriei. În opinia ei, suma aferentă fiecăreia dintre cele 450 vizate este evident „umflată”, cursurile de formare costând, în realitate, mult mai puţin. În plus, spune Anca Stoenescu „a fost evidentă dorinţa primarului de a nu promova imaginea Aradului. Avem două universităţi în Arad, cadrele de aici putând foarte bine să asigure desfăşurarea cursurilor, dar primarul Falcă a preferat să-i trimită pe cursanţi în alte zone ale ţării, cu costuri foarte mari”. De fapt, spune Anca Stoenescu, nu despre formare profesională este vorba, ci despre odihnă şi distracţie pe banii contribuabilului arădean.

De cealaltă parte, Ioan Gligor a vorbit despre sumele „imense” alocate şefilor de la Aeroportul Arad, despre superbonusuri acordate în condiţiile în care nu există un plan de venituri! Nici nu avea cum să existe, din moment ce de pe Aeroport nu mai zboară decât vrăbiile şi ţânţarii. Deasemenea, deşi nu există niciun litigiu, se dau bani- mulţi- pentru asistenţă juridică şi pentru un personal de pază supranumeric faţă de necesar. Pe scurt,în continuare, spune Gligor, Aeroportul este doar o maşinărie de „spălare de bani” pentru umplerea buzunarelor clientelei politice a PNL Arad.

Taguri: , , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase