Consilierul Vasilică Damian, următorul subprefect?

De Andreea Pintea
14Comentarii
Consilierul Vasilică Damian, următorul subprefect?
După mai bine de 2 luni în care Aradul nu a avut subprefect, se pare că în cele din urmă a fost luată o decizie. Consilierul județean Vasilică Damian, ales pe listele Partidului Social Democrat va fi, cel mai probabil cel care va ocupa postul de subprefect.

Membru important al organizației locale din Lipova, acesta și-a înregistrat la Consiliul Județean demisia din funcția de consilier. Plecarea sa de la CJA vine în contextul în care se aștepta chiar de ieri să apară decizia de numire ca subprefect venită de la Guvern. Însă, deocamdată, pe pagina oficială a Executivului nu este nicio informație cu privire la numirea lui Vasilică Damian.

Cine este Vasilică Damian?

Potrivit curricumului prezentat pe CJA, Vasilică Dan s-a născut în 1971 în Vrancea, comuna Dumbrăveni. Are domiciliul în orașului Lipova, a urmat facultatea de psihologie, și este fost cadru militar – a activat în perioada 1990-2008. Acum conduce firma LT DAMIAN’S SHOES, fiind director general. Potrivit declarației sale de avere deține un teren de 3,5 hectare în Lipova, dar niciun imobil.



14Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor