Consiliul Judeţean: Noi nu încălcăm legea!

De Andreea Pintea
Consiliul Judeţean: Noi nu încălcăm legea!
„Nicio firmă nu a depus oferte la licitaţia pentru deszăpezirea judeţului Arad, pentru niciunul dintre cele cinci loturi.

În consecinţă, SEAP a anulat procedura din punct de vedere administrativ, la data de 3.10.2017, ora 16.00, acesta fiind termenul limită de depunere a ofertelor. Deci, nu pentru ilegalităţi, cum greşit susţine deputatul Tripa, ci cu următoarea menţiune: Nu a fost depusă nicio ofertă sau au pus depuse oferte care, deşi pot fi luate în considerare, nu pot fi comparate datorită modului neuniform de abordare a soluţiilor tehnice şi/sau financiare”, explică Consilul Județean, prin Direcţia Comunicare şi Strategii.

Mai mult, CJA susține că licitația va fi reluată. „Consiliul Judeţean Arad îi solicită deputatului Florin Tripa să îşi probeze afirmaţiile făcute cu privire la ilegalităţile din licitaţia pentru deszăpezire, făcute prin intermediul a două comunicate de presă. Chiar dacă are imunitate parlamentară şi cu atât mai mai mult cu cât funcţia pe care o ocupă este una ce presupune coerenţă şi corectitudine, deputatul Tripa este obligat să fie responsabil, onest şi să nu facă afirmaţii mincinoase care dăunează imaginii unei instituţii publice sau unor persoane fizice. Consiliul Judeţean este o ţintă a deputatului Florin Tripa, după ce i-a solicitat acestuia în repetate rânduri să susţină proiectele Aradului, să aducă în Arad fonduri pentru investiţii şi dezvoltare, să reprezintele interesele judeţului nostru în Parlament. Faptul că deputatul Tripa face afirmaţii grave, fără nicio acoperire în realitate, este regretabil, dar ne arată că, în continuare, Consiliul Judeţean luptă de unul singur, fără susţinere parlamentară, pentru a rezolva problemele importante ale Aradului.”, mai spun reprezentanții CJA.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !