Contor Group tace şi face!

1Comentariu
Contor Group tace şi face!
Contor Group tace şi face!
ARAD – Echipa arădeană de rugby şi-a prezentat vineri ultimele două achiziţii.

Contor Group ţine la imagine şi valoare. Deşi abia ajunşi în oraşul nostru
(sosirea a avut loc la orele 4 ale dimineţii), fraţii australieni de origine
română, Antonio şi Daniel Seremet au fost prezentaţi oficial, vineri, la sediul
sponsorului clubului.

Unul dintre aceştia, Antonio (29 de ani), are şanse să evolueze, preţ de câteva
minute, în partida programată în această dimineaţă, cu Universitatea Cluj, în
deplasare, contând pentru Divizia Naţională. Rugbiştii au sosit prin intermediul
impresarului Paul Amarica, stabilit în Franţa, totuşi prezent la eveniment.
Din păcate, de la jocul de azi va lipsi cealaltă achiziţie realizată, Carl Cimpoiaş,
el acuzând unele probleme de sănătate.

Povestea australienilor

Cei doi Seremet au practicat o serie de sporturi, inclusiv fotbal american.
Antonio a fost campion al Australiei la atletism şi este convins de saltul valoric
pe care rugby-ul românesc îl va înregistra în următoarea perioadă. Originar
din Reşiţa, el a plecat din ţară pe barcă, traversând Dunărea spre Iugoslavia.

Este căsătorit cu o fată din Cambodgia şi în curând li se va naşte al treilea
copil, intenţionând să se mute împreună în România. Fratele său Daniel (22 de
ani) provine din Sydney şi este pentru prima oară în ţara noastră.

Ambii au fost curtaţi, fără succes, de Dinamo. Înţelegerea cu Contor Group
este până la finele sezonului, cu opţiunea prelungirii. Antonio şi Daniel nu
exclud nici posibilitatea de a bate la porţile echipei naţionale. „Lucrurile
trebuie făcute, însă, pas cu pas” – spun ei. Nu se consideră staruri ci, pur
şi simplu, rugbyşti polivalenţi, care încearcă să-şi facă treaba cât mai bine.

Şerban este nemulţumit

Antrenorul Ovidiu Şerban, în ciuda întăririlor, este nemulţumit. Din alte considerente.
„În Arad nu se promovează sportul. Suntem corigenţi la acest capitol. Punem
accentul pe subcultură. Doar fotbalul pare să intereseze. Cred că nu se înţelege
nobleţea rugby-ului, ce înseamnă el cu adevărat, adică un sport de gentlemani.

Noroc cu susţinerea Contor Group, firmă căreia ar trebui să-i ridic statuie
şi a Universităţii Aurel Vlaicu. Doar dărâmăm, uităm de educaţie şi de valori.
Nu simţim deloc faptul că Aradului i-ar păsa de noi” – este de părere Şerban.

Visul Challenge Cup

Pentru a se înscrie în Challenge Cup, echipa ar avea nevoie de 3,5 miliarde
lei vechi, bani solicitaţi administraţiei locale, plus de o sumă apropiată,
obţinută de la diverse firme şi de aducerea câtorva jucători.

La un simplu calcul, reiese că ar fi vorba despre dublarea actualului buget.
Cât despre obiectivul din campionat, Şerban rămâne reticent: „Suntem departe
de locul unde răsare soarele. Nu mă hazardez. M-aş bucura să jucăm bine şi sper
că s-a terminat cu interferenţele nefaste privind echipa naţională”.

A.H.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor