Contracte de muncă suspendate pentru cadrele didactice implicate în dosarul „Diplome de licență fără studii”

De Ioana Costas
11Comentarii
Contracte de muncă suspendate pentru cadrele didactice implicate în dosarul „Diplome de licență fără studii”
Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” Arad a anunțat într-un comunicat de presă că s-a luat măsura suspendării contractelor de muncă față de cadrele didactice implicate în dosarul „Diplome de licență fără studii”.

Astfel, potrivit comunicatului Universității de Vest „Vasile Goldiș” Arad „luând act de COMUNICATUL Biroului de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Conducerea Universității de Vest ”Vasile Goldiș” din Arad a luat măsura suspendării contractului de muncă față de cadrele didactice implicate, până la rămânerea definitivă a hotărârii organelor competente. Totodată dorim să fie bine înțeles de către opinia publică și mai ales de membrii comunității academice faptul că, deși fiecare răspunde INDIVIDUAL în fața legii, vom acționa pe cale de consecință dacă aceste suspiciuni de corupție se materializează, iar imaginea instituției noastre de învățământ este afectată. Conducerea instituției noastre dorește pe această cale să-și exprime deplina susținere și recunoștința pentru cadrele didactice și studenții care își desfășoară zi de zi activitatea în mod onest, respectând principiile de etică și deontologie profesională. Vom acționa pentru combaterea oricărei forme de corupție care ar putea apărea în mijlocul comunității noastre universitare și vom continua să ne punem munca în folosul semenilor și a colegilor noștri”.



11Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor