Controale şi amenzi la agenţii economici

1Comentariu
Controale şi amenzi la agenţii economici
ARAD. Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad şi-a intensificat activitatea de control în ultima lună. Pe cale de consecinţă şi amenzile aplicate agenţilor economici au fost mult mai mari, faţă de lunile anterioare.

Dacă în septembrie ITM controlase 397 de agenţi economici, în octombrie numărul controalelor a ajuns la 425. La capitolul amenzi, însă, creşterea este mult mai mare. În cea de a noua lună a anului ITM Arad aplica societăţilor amenzi în valoare totală de 209 mii lei, în timp ce în luna octombrie agenţii economici arădeni au fost amendaţi cu 330 mii lei.

„Controalele noastre se desfăşoară pe două paliere. Este vorba despre relaţiile de muncă şi securitatea şi sănătatea în muncă. Cele mai multe controale, numeric, le-am avut în cadrul primei categorii enunţate anterior – 309 controale, iar dintre cele 528 de sancţiuni contravenţionale aplicate, 441 au luat tot calea relaţiilor în muncă”, explică Ovidiu Jugu, inspector şef.

A.P.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor