Controlorul bătăuș, eliberat din funcție! Victima nu depune plângere

De Ioana Costas
Reactualizat la:
11Comentarii
Controlorul bătăuș, eliberat din funcție! Victima nu depune plângere
CFR Călători a luat atitudine față de fapta angajatului filmat în timp ce bătea un bărbat în stația Milova. Reprezentanții companiei au luat decizia de a-l elibera din funcție pe conductor și de a-l cerceta disciplinar.

„Referitor la incidentul care a avut loc în 12 februarie, în staţia Milova, la trenul Regio 2028, Timișoara – Simeria, este în desfășurare o anchetă la CFR Călători Timişoara. S-a luat măsura scoaterii din funcție a angajatului feroviar, acesta nu va mai deservi trenurile de călători. Vor fi analizate circumstanțele în care s-a ajuns la acest incident regretabil, iar după cercetarea disciplinară a conductorului se vor lua măsurile legale conform procedurilor aferente. Apreciem că astfel de cazuri sunt izolate, cerem scuze public pentru situația reprobabilă și incriminăm ferm comportamente care nu fac onoare uniformei de ceferist”, se arată într-o informare a CFR Călători.

Din păcate, bărbatul agresat nu a dorit să depună plângere împotriva celor care l-au bătut. Având în vedere că fapta a fost încadrată la loviri și alte violențe, dosarul va fi clasat, conform legii. Oamenii legii ar fi putut continua cercetările dacă fapta ar fi fost încadrată la vătămare corporală, caz în care sunt necesare 90 de zile de îngrijiri medicale.

Bărbatul bătut a fost preluat din gara Milova de către o ambulanță din cadrul substației Lipova. Starea lui a fost stabilă și nu a ridicat probleme deosebite, deși pacientul – aflat sub influența băuturilor alcoolice – era agitat. Ciobanul a suferit câteva excoriații la nivelul feței, i s-a pus o atelă la genunchi, a suferit un ușor hematom și o contuzie la nivelul capului. Transportat de ambulanță la Spitalul Clinic Județean Arad, bărbatul – care nu avea acte de identitate asupra lui – a refuzat internarea și a părăsit unitatea medicală.

bataiemilova
Un videoclip în care o persoană de sex masculin este snopită în bătaie de un controlor de bilete și doi tineri, luni după masă, în gara din Milova, a fost trimis pe adresa de e-mail a redacției. Imaginile au fost surprinse de un călător cu ajutorul telefonului mobil. Bărbatul a fost dat jos din tre...



11Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor