Cooperare regională

Preşedintele CJT, Constantin Ostaficiuc, va fi prezent în 8 şi 9 decembrie, la Sinaia, unde vor avea loc lucrările celui de-al şaselea Forum al Oraşelor şi Regiunilor din S-E Europei.

Principalele teme care vor fi dezbătute cu acest prilej vizează: democraţia locală şi stabilitatea în sud-estul Europei şi rolul autorităţilor locale şi regionale, sectorul financiar şi strategiile locale de atragere a investiţiilor, implicarea cetăţenilor în problemele comunităţii locale.

În 9 decembrie va avea loc o masă rotundă, cu tema „Iniţiativele privind cooperarea între oraşele şi regiunile din S-E Europei”, care va fi moderată de preşedintele CJT, Constantin Ostaficiuc.

Carmen Barna