Copiii abuzaţi ai Aradului

De Alin Gherasim
Copiii abuzaţi ai Aradului
Peste 500 de apeluri au anunţat, în anul 2018, la Telefonul de Urgenţă al copilului, diverse abuzuri asupra copiilor din Arad.

Peste 500 de copii din Arad au cerut, în anul 2018, ajutorul celor de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Arad. Această instituţie dispune de un serviciu specializat, respectiv Telefonul de Urgenţă – Echipa Mobilă, unde cei mici, dar şi alte persoane din anturajul lor, pot sesiza diferite abuzuri ale copiilor. Numărul de telefon la care pot apela cei care au nevoie de ajutor este 0257 – 983.
Revenind la apelurile din 2018, reprezentanţii DGASPC ne explică la ce s-au referit telefoanele primite la numărul menţionat mai sus. „În anul 2018 au fost înregistrate telefonic, la 0257-983, peste 500 de sesizări. În 41 de cazuri din cele semnalate a fost nevoie de dispunerea de măsuri de plasament în regim de urgență. Fişele de convorbire înregistrate se diferenţiază, pe tipuri de abuz, astfel: 108 apeluri în care au fost sesizate cazuri de neglijări, 30 de apeluri pe abuz fizic, nouă apeluri abuz sexual, şase apeluri de abuz emoţional, la care se adaugă aproape 400 de alte tipuri de sesizări (comportament predelincvent, fuga de la domiciliu, absenteism şcolar, consum de substanţe interzise, consiliere informaţională etc). Intervenţia în regim de urgenţă se realizează cu Echipa Mobilă din care face parte, pe lângă lucrătorii sociali, şi un poliţist. Aceştia se deplasează împreună în teren pentru evaluare şi intervenţie în situaţiile de criză”, ne-a transmis Diana Vogel, purtătorul de cuvânt al DGASPC.
Singura veste bună venită dinspre Protecţia Copilului, dacă putem spune aşa, este că numărul de apeluri al copiilor abuzaţi a scăzut în anul 2018 faţă de anul 2017. „Comparând cu anul anterior, se observă o uşoară scădere a numărului apelurilor, în 2017 fiind înregistrate peste 600 de astfel de situaţii”, ne-au mai spus cei de la DGASPC.
Reprezentanţii Protecţiei Copilului spun că, în funcţie de situaţia semnalată la telefonul 0257 – 983, consilierii din cadrul DGASPC pot lua măsuri pentru minimalizarea consecinţelor situaţiilor semnalate, vizându-se îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale copilului. „Din punct de vedere legal, concetăţenii noştri trebuie să ştie că au obligaţia să anunţe la numărul de urgență 0257 – 983 orice situaţie în care este pusă în pericol integritatea unui copil sau a unei persoane vulnerabile. De multe ori, reacţia autorităţilor este vitală în aceste cazuri, astfel că semnalarea acestora doar în spaţiul virtual nu duce la rezolvarea situaţiilor de criză ci, dimpotrivă, acestea se pot agrava. Aşadar, îi rugăm pe cei care au cunoştinţă de cazuri de copii sau persoane adulte abuzate sau neglijate să ne sesizeze, de urgenţă”, a ţinut să precizeze şi directorul DGASPC, Erika Stark.

Aşteaptă telefoane

Aşa cum aminteam mai sus, pentru sesizarea situaţiilor în care sănătatea şi siguranţa unui copil este pusă în pericol Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Arad dispune de un serviciu specializat – Telefonul de Urgenţă – Echipa Mobilă. Trebuie ştiut faptul că numărul de telefon 0257 – 983 poate fi apelat în orice moment al zilei, de orice persoană care doreşte să semnaleze cazuri de copii abuzaţi, neglijaţi, aflaţi în situaţie de risc sau în dificultate, situaţii de abuz fizic, emoţional, sexual, neglijare şi exploatare a copilului, a victimei violenței în familie, precum și a persoanelor adulte vulnerabil social. Activitatea Telefonului de Urgenţă se desfăşoară zilnic, între orele 8:00 şi 22:00.

Taguri: , , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !