Copil, invitat de Federer la o pregătire comună în Dubai

De Dan Lazar
Reactualizat la:
5Comentarii
Copil, invitat de Federer la o pregătire comună în Dubai
Copil: „Federer m-a felicitat și mi-a spus să ne pregătim împreună în Dubai”. În plus, Simona Halep îl vrea partener la Cupa Hopman.

Revenit în ţară după parcursul senzaţional de la Basel, Elveţia, unde doar Roger Federer l-a putut opri din drumul spre trofeu, Marius Copil a dezvăluit mesajul-invitaţie primit de la marele campion elveţian la finalul partidei de duminică, 28 octombrie.
La finalul unei săptămâni pe care a început-o în calificările de la Basel, Marius s-a ales cu prima finală ATP 500 a carierei, a urcat până pe locul 60, iar satisfacţia şi mai mare vine din cuvintele rostite de Federer imediat după meci, când numărul 3 ATP l-a invitat să se antrenze împreună în Dubai, în pauza dintre sezoane. „Federer m-a felicitat pentru săptămâna pe care am avut-o şi mi-a spus să ne pregătim împreună în Dubai, pentru că va fi şi el acolo. Mi-a mai spus să continui aşa, pentru că îi place, şi, că dacă voi continua în acest stil agresiv, pot să bat mulţi adversari”, a dezvăluit Copil, citat de Mediafax.

Halep îl vrea partener

Aflată într-o relaţie foarte bună cu Marius Copil, Simona Halep, liderul mondial WTA, nu a rămas indiferentă faţă de prima mare performanţă a arădeanului de 28 de ani şi l-a încurajat, prin mesaje, pe toată durata turneului, nu doar înaintea finalei cu Federer. Acum, Copil speră că el şi Halep vor reprezenta România la Cupa Hopman, competiţia pe echipe organizată, an de an, în Australia. „Mi-a scris şi Simona Halep. Şi înainte de meci şi după meci. Nu doar cu Federer, ci şi cu Cilic. Mă bucur că se uită la meciurile mele în vacanţă, sper să jucăm împreună la Cupa Hopman”, a spus „Tunarul din Carpați”.



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor