ARAD. Copilul, în vârstă de 13 ani, a spus jandarmilor că părinții lui sunt plecați din țară, și că se află în grija bunicilor. Jandarmii au decis să-l transporte pe băiat la Centrul de Criză și Protecția Copilului pentru a primi consiliere de specialitate, fiind redat ulterior bunicilor. „Aseară, după miezul nopții, în timp ce ne aflam în serviciul de patrulare, am fost surprinși să vedem un copil nesupravegheat pe o stradă din centrul municipiului Arad. Ținând cont de ora târzie am oprit și am stat de vorbă cu el. Am aflat că are 13 ani. I-am spus că poate părinții lui sunt îngrijorați și ar fi mai bine să-i anunțăm. Adrian ne-a spus că părinții lui sunt plecați din țară, iar atunci am luat decizia de a-l duce la Centrul de Criză și Protecția Copilului, unde a primit consiliere de specialitate, iar după încheierea procedurilor ce se impun va fi redat bunicilor în a căror grijă este încredințat”, au povestit jandarmii.
Copil surprins hoinărind pe o stradă din centrul Aradului. Părinții, plecați din țară
Copil surprins hoinărind pe o stradă din centrul Aradului. Părinții, plecați din țară
Un echipaj de jandarmi aflat în serviciul de patrulare - în noaptea de duminică spre luni - în zona centrală a Aradului a surprins un minor hoinărind pe străzi.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
Mapamond
Eparhia Moscovei din cadrul Bisericii Ortodoxe Ruse a anunţat marţi pe site-ul său de internet că preotul care a slujit la parastasul lui Aleksei Navalnîi a fost oprit de la slujire pe timp de trei ani, transmite Reuters.
Mapamond
Guvernul slovac condus de premierul social-democrat Robert Fico a aprobat miercuri lichidarea televiziunii publice RTVS, pe care a acuzat-o de partizanat politic, în timp ce opoziţia şi unii jurnalişti acuză actualul guvern că doreşte o televiziune care să-i fie fidelă.
Mapamond
Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune ATACMS "luna aceasta", chiar înainte de adoptarea, marţi, a unui nou ajutor pentru Kiev de către Congresul american, a anunţat miercuri Departamentul de Stat, relatează AFP.
Local
ARAD. O persoană a fost rănită în urma unui accident produse miercuri seara în Arad, pe Calea Radnei, în imediata apropiere a superrmarketului Kaufland.
3
Local
Sindicaliştii cer creşterea salariilor cu 15%, precum şi acordarea sporului de risc şi de suprasolicitare neuropsihică.
2
UT Arad
ARAD. Ultimul jucător adus de UTA este Kemar Lawrence, un jamaican cu mult chef de vorbă, care a spus că a jucat așa cum a simțit el în jocul la Ploiești, deși antrenorul i-a spus altceva. Interesant, nu?
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!