Copil vizează Top 50 ATP!

De Dan Lazar
Copil vizează Top 50 ATP!
Tenismenul arădean Marius Copil și-a stabilit următorul obiectiv: Top 50 mondial!

ARAD. Lider al echipei de Cupa Davis a României, tenismanul arădean Marius Copil, locul 81 ATP, a adus un singur punct în întâlnirea cu Polonia, de la Cluj-Napoca, cedată de tricolori cu scorul de 2-3. În urma celor două jocuri de sub Feleac, jucătorul legitimat la CSM București s-a retras de la turneul de la Metz, deoarece a resimțit dureri la picior, spunând că nu este apt sută la sută şi mai are nevoie de zece zile de recuperare.

„Cel mai bun an”
La Cluj, Copil a realizat un scurt rezumat al anului 2018: Pot să zic că acesta a fost cam cel mai bun an al meu. Sunt în primii 100 de jucători din lume, am fost tot anul, am avut și rezultate bune în vară. Am fost aproape să bat jucători foarte buni. Acum, cu experiența lui Andrei sigur o să reușesc să înving și jucători mai buni decât mine”.

Încredere la cote înalte
Într-un interviu publicat pe site-ul său oficial, arădeanul îşi anunţă programul şi chiar planurile de viitor: „Această pauză o să o folosesc şi pentru a-mi lua viza de China. Apoi Tokyo, Shanghai, turnee de 500 şi Masters de 1000, Stockholm, Viena sau Basel şi Paris. Cu asta închei anul, urmând ca împreună cu staff-ul meu să alocăm o perioadă mai lungă pentru pregătirea sezonului viitor. Vor fi, adunate, vreo şase săptămâni de pregătire. Anul vreau să îl termin în prima sută. Pentru asta am nevoie de vreo 80 de puncte şi simt că le pot face. Apoi, în 2019, am plănuit cu Andrei Pavel si cu Lucian Nicolescu, preparatorul fizic si fizioterapeutul cu care lucrez acum, să ajung pe locul 50 şi asta chiar în prima jumătate a anului viitor. Progresele pe care le-am făcut îmi dau încredere că pot să îmi realizez aceste obiective”.

Mândru în Davis Cup
„Am să spun mereu prezent convocărilor, pentru că datorez mult Cupei Davis. Datorită ei am făcut saltul spre tenisul mare, fiind selecționat în lotul României încă de timpuriu. Aici joc și mai mult pentru țară, aici simt spiritul de echipă, simt cum tribuna încurajează țara, nu persoana mea neapărat, și aceste lucruri îmi dau o stare de bine”, a mai spus Copil.

Taguri: , , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !