Corifeii luptelor arădene nu au fost uitați

De Leo Sfara
Corifeii luptelor arădene nu au fost uitați
„Zona” CN Școlar de lupte greco-romane s-a desfășurat sub „zodia” marilor luptători arădeni.

La finele săptămânii trecute, la sala de lupte „Roman Codreanu” a avut loc una din „zonele” CN Școlar de lupte greco-romane. Au participat aproximativ 120 de sportivi, din cinci județe ale țării. CSȘ Gloria Arad a reușit să trimită, la finalul acestei competiții, patru sportivi la finală: Mihai Zlătaru (45 kg.), Natanael Petrovici (55 kg.), Claudiu Costea (65 kg.) și Robert Merge (80 kg.).

„Se putea și mai bine, dar suntem, totuși, mulțumiți de rezultatele obținute de sportivii noștri” – ne-a declarat Ovidiu Burghelea, care îi pregătește pe acești luptători alături de Ioan Coste și Nicolae Tomescu.

Cu accente de „Memorial”

La inițiativa președintelui CS Astra, Spiridon Stanciu și a domnului Dinu Blidar, această competiție s-a desfășurat și sub semnul memoriei corifeilor luptelor arădene: medaliatul olimpic Roman Codreanu și maeștrilor Teodor Blidar și Andrei Corodan.

Câștigătorii au primit plachete, dulciuri și diplome, iar o serie de foști sportivi de performanță, dar și cei trei antrenori enumerați mai sus au intrat în posesia unor diplome de excelență.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !