Cu această ocazie, în tabăra ortodoxă din Covăsînț s-au reunit folcoriști arădeni și reprezentanți ai comunităților de români din Republica Moldova, Ungaria și Serbia. Festivalul Românilor de Pretutindeni a fost o întâlnire prietenească, „mereu repetabilă, care demonstrează încă o dată că originile comune nu pot fi uitate şi nici abandonate”, precizează reprezentanții Centrului Cultural Județean Arad.
Covăsînțul, capitala românismului, pentru o zi
Covăsînțul, capitala românismului, pentru o zi
Ediția a VII-a a Festivalului Românilor de Pretutindeni, organizat de Consiliul Judeţean prin Centrul Cultural Judetean Arad, a avut loc la Covăsînț, localitatea fiind nominalizată de organizatori ca fiind capitala românismului pentru o zi.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
Local
În noaptea de luni spre marți, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au desfășurat o acțiune de prindere în flagrant a unor braconieri, în zona Mădrigești.
Local
Municipalitatea spune că, deocamdată, se va asfalta carosabilul din sensul giratoriu și până la urcarea pe pod. Lucrarea nu cuprinde podul și nici coborârea pe Nicolae Titulescu.
Local
Aceasta e valoarea estimată a investiţiei în modernizarea şi extinderea clădirii de pe 6 Vânători.
Local
Un bărbat de 59 de ani a ajuns la Urgențe cu multiple traumatisme după ce ar fi căzut de la o înălțime de 6 metri. Nu se cunosc împrejurările în care s-a produs incidentul.
Local
Un proiect de hotărâre CLM privind atribuirea denumirii noii străzi se află, în prezent, la transparenţă.
Evenimente
Ei vor participa la Festivalul „Suflet de România” care se va desfăşura în weekend pe Domeniul Regal.
Advertorial
ADVERTORIAL. Consiliul Judeţean Arad a reuşit ceea ce foarte puţine Consilii Judeţene din ţară au putut: a câştigat 18 proiecte europene cu confinanţare de numai 2%! Adică, a câştigat peste 300 de milioane de lei şi a contribuit cu doar 6 milioane!
ARADON Sport local
LIVADA. Într-o organizare ireproşabilă, asigurată de comuna Livada şi AJF Arad, recent, s-a desfăşurat etapa regională a Cupei Satelor Under 13 la fotbal.
ARADON Sport local
FCC Baschet UAV găzduiește azi meciul trei al finalei Ligii Naționale de Baschet Feminin.
Citiți principiile noastre de moderare aici!