Cozi uriașe pe autostradă

De V.O.
1Comentariu
Cozi uriașe pe autostradă
© Cozi uriase pe autostrada FOTO: V.O.
La punctul de trecere a frontierei de pe autostradă, la intrare în România, cozile de TIR-uri au ajuns la 15 kilometri, în timp ce pe partea română sunt de aproximativ șase kilometri.

Circulaţia prin cele mai mari puncte de trecere a frontierei de pe graniţa cu Ungaria se desfăşoară cu dificultate, în aceste momente, din cauza faptului că TIR-urile aşteaptă chiar şi două ore pentru a ieşi din ţară. Totul ca urmare a faptului că ieri, 15 martie, circulaţia camioanelor mai mari de 7,5 tone a fost interzisă prin Ungaria, în ţara vecină fiind zi liberă pentru a marca ziua naţională. Circulaţia maşinilor mici şi a autocarelor nu a fost afectată de această decizie.

Nădlac, cel mai aglomerat punct

Cel mai aglomerat punct vineri a fost punctul de trecere a frontiere de pe autostrada Nădlac-Arad, unde coloana de camioane se întinde pe circa 5 – 6 km, camioanele fiind parcate chiar pe banda de urgenţă a autostrăzii. Pe de altă parte, şoferii care au reuşit să vină din Ungaria şi să intre în România spun că de partea cealaltă, la intrarea în România, coloana de camioane ar ajunge la 15 kilometri! Pe autostradă, şoferii de camioane se plâng că aşteaptă chiar şi două ore pentru a ieşi din ţară şi din această cauză pierd timpii de odihnă şi deplasare şi întârzie cu mărfurile.

100 minute de așteptare

Conform Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Bihor, timpii de aşteptare la ieşirea din ţară pentru camioane sunt de circa 100 de minute la punctul de trecere a frontierei de pe autostrada Nădlac-Arad. Timpii de aşteptare sunt însă în scădere, în condiţiile în care în timpul nopţii aceştia au fost estimaţi chiar şi la patru ore. Şi la punctul de trecere a frontierei Borş din judeţul Bihor, camioanele aşteaptă circa 110 minute pentru a ieşi din ţară. Din aceste motive, poliţiştii de frontieră recomandă să se folosească şi alte puncte de trecere a graniţei.

11 puncte de trecere în vest

În judeţul Arad sunt patru puncte auto de trecere a frontierei, la Nădlac pe DN7, Nădlac pe autostradă, Turnu şi Vărşand. În judeţul Timiş se poate trece pe la Cenad, în judeţul Bihor pe la Salonta, Borş, Valea lui Mihai şi Săcuieni, iar în Satu Mare pe la Urziceni şi Petea.

Aplicație on-line

Pentru a veni în sprijinul participanţilor la trafic, Poliţia de Frontieră Română a dezvoltat o aplicaţie on-line, disponibilă pe pagina de internet politiadefrontiera.ro, care prezintă o medie a timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei. Măcar estimativ, aplicaţia poate fi folosită de cei care vor să treacă graniţa, pentru a avea măcar o vagă idee de cât vor sta la coadă la frontieră. Cine este nemulţumit de cum decurg controalele în Frontieră, poate reclama la numărul de telefon 021-95.90.

Taguri: , , , , ,


1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor