Creaţii dedicate celor dragi

Creaţii dedicate celor dragi
ARAD – Cei mai talentaţi arădeni au fost premiaţi de către Jurnal arădean cu rechizite şi cărţi.

Jurnal arădean a răsplătit inventivitatea, creativitatea şi originalitatea arădenilor de orice vârstă care au decis să pună pe hărâtie sub formă de versuri sau proză cele mai frumoase gânduri pentru fiinţele dragi din viaţa lor, fie ele mame sau bunici. Trei premii au fost acordate de Jurnal arădean în urma jurizării lucrărilor participante la concursul „Femeia din viaţa mea”, iar înmânarea s-a făcut ieri la sediul redacţiei cotidianului.

Premiul întâi i-a revenit unui fost învăţător, pasionat de arta condeiului şi care a compus cu această ocazie o poezie dedicată femeii. „Îmi place foarte mult să scriu. Am fost învăţător la Târnova, Tauş şi Beliu, şi nu pot decât să am cuvinte de apreciere referitor la acest concurs iniţiat de Jurnal arădean. Cred că este nevoie în permanenţă să se găsească metode prin care talentele din judeţul nostru să fie promovate şi cunoscute”, a punctat Gheorghe Jula.

Locurile doi şi trei au fost ocupate de două tinere arădence, care s-au înscris în concurs atât cu poezie, cât şi cu proză. „Pot spune că acest concurs a venit exact la momentul potrivit. Mama mea tocmai a plecat în străinătate şi am avut starea de spirit şi inspiraţia potrivită pentru a participa într-o asemnea competiţie. Am compus o poezie din suflet, pentru mama mea”, ne-a declarat Ioana Lazea, ocupanta poziţiei a treia.

Mihaela Buibaş s-a clasat pe locul secund, creaţia sa constând într-o proză inspirată din realitate. „Am hotărât ca de aceadtă dată să nu mă refer la mama, ci la bunica mea. Am aşternut pe hârtie toate sentimentele pe care altfel nu i le puteam transmite, iar povestea pe care am scris-o este bazată pe realitate”, a explicat Mihaela.

Despre ziar şi portal

Jurnal arădean şi portalul de ştiri www.aradon.ro s-au dovedit a fi, încă o dată, aproape de cititorii de toate vârstele. Pentru cei mai tineri, după cum au spus şi câştigătoarele noastre, forma electronică a ziarului este mult mai accesibilă, în timp ce forma scrisă se adresează cititorilor care sunt abonaţi de zeci de ani.

JA-A.P.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !