„Creatori de viitor”, la a III-a ediţie

„Creatori de viitor”, la a III-a ediţie
S-a dat startul pentru depunerea aplicațiilor la ediţia din acest an a proiectului „Creatori de viitor – Champions United 2016”.

Timp de o săptămână, în luna iulie a acestui an, va avea loc în Cluj-Napoca cea de a treia ediție a proiectului „Creatori de Viitor – Champions United”. Orașul de pe Someș va găzdui peste 150 de elevi de liceu cu performanțe deosebite în educație, cultură, sport și leadership școlar, profesori de top din România, precum și o serie de personalități din diverse domenii, în calitate de mentori.

Datorită sprijinului oferit de partenerul principal al proiectului, Kaufland România, precum și al celorlalți susținători, liceenii selectați vor vor avea șansa să participe în mod gratuit la „Champions United”. Organizatorii așteaptă participanți din peste 30 de orașe ale țării cărora doresc să le ofere o experiență unică, să le aducă o recunoaștere specială a performanțelor lor și să-i încurajeze să fie creatori ai unui viitor frumos pentru ei și pentru generațiile următoare.

Începând cu data de 15 ianuarie toți cei interesați să intre în cursa pentru un loc la „Champions United” pot completa formularul de înscriere pe site-ul www.creatorideviitor.ro. Criteriile urmărite în selecția participanților vor fi performanțele obținute la olimpiade naționale și internaționale la diverse discipline școlare, premiile și medaliile obținute de concursuri în domeniul creației artistice sau la diverse discipline sportive. O atenție specială va fi acordată și acelor elevi cu implicare deosebită în voluntariat și în proiecte extra-școlare.

„O rampă de încredere”

Pe lângă cei peste 150 de participanți, în echipa de organizare își vor putea găsi locul o serie de liceeni sau studenți care au luat parte la acest proiect în cadrul edițiilor precedente. Unul dintre acești alumni se numește Maria Marchiș, vine din Bacău și este elevă în clasa a XI-a la Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu”. Maria ne-a declarat: „Creatori de viitor este rampa de încredere pe care orice tânăr ar trebui să o experimenteze! O să fiu recunoscătoare toată viața pentru aripile ce mi le-am consolidat și pentru viziunea nouă ce mi-am format-o, odată cu încrederea acordată nouă, tinerei generații, prin acest proiect fascinant!” .

Cele 7 zile ale proiectului vor avea o agendă cu multe activități practice, competiții, dar și multă distracție. Spre exemplu, în cadrul sesiunii „IT, Tehnologie și Inovație” participanții vor putea să asculte povești de succes ale unor inovatori din aceste domenii sau vor putea să-și testeze imaginația în cadrul workshop-ului „Creative Lab” prezentat de Google. Un grup restrâns dintre participanți, cu rezultate și competențe deosebite în domeniul informaticii, vor putea să testeze inovații tehnologice așa cum sunt Google Glasses și să ia parte la „Champions United Hackathon”. Tot în cadrul acestei sesiuni vor putea afla povestea „Fabrica de experimente”, un start-up fondat de

un grup de liceeni participanți la ediția 2015, iar apoi, împărțiți pe echipe, vor avea șansa să lucreze la proprile idei de proiecte ale viitorului. Mai mult, cele mai bune dintre aceste propuneri vor primi o susținere specială din partea partenerilor pentru a fi lansate. Ca și în 2015, Gala Performanței în Educație va încheia acest proiect, printr-un eveniment deosebit, în care organizatorii, alături de parteneri, vor premia acești tineri performeri ai României.

Cu tineri excepţionali

La Creatori de viitor vor fi împreună tineri excepționali, selectați în fiecare comunitate pe baza unor parametri de performanță în unul din următoarele domenii: educațional (olimpici internaționali sau naționali), cultural (câștigători de premii internaționale sau naționale în proiecte sau concursuri de teatru, muzică, dans etc), sportiv (câștigători de cupe, medalii și premii naționale și internaționale în competiții sportive diverse, atât individuale cât și de echipă) și leadership școlar (elevi cu implicare deosebită în voluntariat și programe sociale).

Champions United este unul din cele mai importante evenimente naționale destinate liceenilor cu performanțe deosebite în educație, cultură, sport sau leadership școlar din România. Proiectul a fost lansat în 2014 și a reunit până în prezent peste 200 de liceeni de top din peste 30 de orașe din țară.

Implicare în educaţie

„Întotdeauna – declară Anna-Katharina Scheidereiter, Responsabil CSR Kaufland România – dorim să susṭinem comunitatea în mijlocul căreia activăm, atât pe plan social, economic cât ṣi de mediu. Ne implicăm cu deosebire în acțiuni prin care oferim suport copiilor, de diferite vârste.
Noi luăm în serios responsabilitatea pe care o avem față de mediu și față de societate. De aceea susținem copiii provenind din medii defavorizate să meargă la școală și ne implicăm în proiecte prin care promovăm un stil de viață sănătos. Cel mai de preț cadou pe care îl putem face societății este să oferim acces la educație copiilor. Ea deschide minți, drumuri și le oferă posibilitatea să devină baza societății viitoare.”

Cinci elevi arădeni

Anul trecut, între cei peste 100 de participanţi reuniţi din 30 de oraşe din ţară, judeţul nostru a fost reprezentat de: Alexandra Miloş, Andreea Dedea, Florin Ruja (de la Colegiul Naţional „Moise Nicoară”), Loredana Ilie şi Larisa Petcuţ (de la Liceul de Arte „Sabin Drăgoi”)

Informaţii suplimentare

Proiectul este organizat de Asociația 11even, în parteneriat cu Kaufland România, Ministerul Educației Naționale, Primăria Municipiului Cluj-Napoca, precum și cu o serie de alți parteneri instituționali, centre culturale, parteneri corporate și media. Pentru informații suplimentare despre programele Asociației 11even sunteţi invitaţi să accesați site-ul www.11even.ro.creatori de viitor 4creatori de viitor 2creatori de viitor 5creatori de viitor 6creatori de viitormilos alexandra



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase