„Creează, preţuieşte şi dăruieşte viaţă prin natură”

De Dorin Ocneriu
La plantat de pomi Foto: Dorin Ocneriu
La plantat de pomi Foto: Dorin Ocneriu
CONOP. Un număr de 18 elevi de la Şcoala Gimnazială „Ştefan Cicio Pop” din frumoasa comună de pe Valea Mureşului, coordonaţi de profesorii Drăgănescu Adriana şi Alin Stanef, au fost implicaţi într-un interesant proiect ecologic şi de protecţia mediului, denumit sugestiv „Creează, preţuieşte şi dăruieşte viaţă prin natură”.

Timp de trei zile, elevii şi profesorii coordonatori au pregătit terenul şi au plantat o mică livadă de pomi fructiferi în grădina şcolii. La final, fapta lor a fost premiată cu diplome şi cu expunerea la Panoul de Onoare al şcolii.
Iată câteva păreri ale elevilor: „Sunt mulţumit că am lăsat o moştenire plăcută colegilor care vor veni în anii viitori. Un om trebuie să planteze măcar un pom, să sape o fântână şi să fie vrednic” (Daniliuc Constantin, clasa a VIII-a);
,,Am mai participat la plantări în zone forestiere, iubesc natura şi particip cu drag la fiecare activitate de genul acesta” (Jidoi Florin, clasa a VII-a).
„Astfel de acţini extracurriculare sunt bine venite, deoarece pe lânga partea benefică mediului înconjurător, se creează spiritul muncii în echipă, apare satisfacţia realizării unui lucru util şi munca lor va rămâne vizibilă peste ani în şcoala noastră”, ne-a spus directoarea şcolii, prof. Mihuţa Milica Florentina.Conop



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase