Cresc tarifele pe ștrand și patinoar!

De Eugen Rogojan
15Comentarii
Cresc tarifele pe ștrand și patinoar!
După ce în iunie au fost aprobate regulamentele de organizare și funcționare ale Ștrandului Neptun și Patinoarului Municipal, a venit rândul tarifelor să fie schimbate.

După ce prin HCLM 193 din 8 iunie 2017, Primăria Municipiului Arad a eliminat taxa de acces în zona comercială a Ștrandului Neptun, acum cresc tarifele de acces.

„În vederea dezvoltării și modernizării în continuare a bazelor de agrement ale municipiului și acoperirea costurilor lor de funcționare, întreținere și exploatare a fost întocmit un proiect privind modificarea tarifelor pentru utilizarea zonelor de agrement ale municipiului pentru anul 2018 și 2019”, se arată în comunicatul de presă remis de Primăria Municipiului Arad.

De anul viitor

Dacă anul acesta, biletul la tarif întreg pentru o zi de acces pe Ștrandul Neptun este de 18 lei, de anul viitor aceasta va ajunge la 20. Tot o creștere de doi lei va înregistra și în anul 2019, atunci când aceasta va ajunge la 22 de lei pe zi. Biletele destinate elevilor și studenților cu vârsta până în 25 de ani vor rămâne la suma de zece lei.

Și abonamentele…

Anul viitor, abonamentul pe întreg sezonul estival va ajunge de la 700 de lei la 750, urmând ca în 2019, acesta să crească la 800 de lei. Și în cazul abonamentelor sezoniere vor crește prețurile. De la 300 de lei în 2017, prețul acestora va ajunge la 325 în 2018 și 400 în 2019.

Tarifele de închiriere a unei cabine simple vor crește de la 220 în 2017 la 250 în 2018 și 290 în 2019, iar cele ale cabinelor duble de la 360 în prezent la 410 anul viitor și 470 peste doi ani.

Patinoarul

Nici patinoarul nu va scăpa de creșterile tarifare. În prezent, o oră pe patinoar costă 14 lei, iar o oră și jumătate 16 lei, tariful de închiriere a patinelor fiind de 8 lei pe oră și 9 lei pentru o oră și jumătate. Anul viitor, o oră pe gheață va costa 16 lei, o oră și jumătate 18 lei, iar patinele se vor închiria cu 9, respectiv 10 lei.

În 2019, taxa pentru o oră pe gheața Patinoarului Municipal va fi de 18 lei, iar cea pentru o oră și jumătate de 21 de lei, urmând ca pentru închirierea patinelor arădenii să scoată din buzunare zece lei pentru o oră, sau unsprezece lei pentru o oră și jumătate.

Neschimbate

Atât tarifele de închiriere a terenurilor pentru activități comerciale, ale altor spații și ale căsuțelor libere de pe ștrand, cât și tarifele perioadei vară-toamnă la patinoar, vor rămâne neschimbate.

La transparență

Proiectul de hotărâre Nr.263/27.07.2017 se află la avizierul Primăriei și e disponibil pe site-ul instituției, urmând ca arădenii să poată depune în scris recomandări, sugestii și opinii privind proiectul. În urma solicitării în scris, doritorii pot primi contra cost copii după document.



15Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor