Creşte venitul minim garantat

Creşte venitul minim garantat
ARAD – Din ianuarie 2009 venitul minim garantat va creşte, diferenţiat, pentru diferite categorii. Astfel, pentru persoanele singure, venitul minim garantat va creşte de la 100 lei la 108 lei.

Pentru „nucleele” formate din două sau mai multe persoane, venitul minim garantat va creşte după cum urmează: de la 181 lei la 196 lei pentru familii compuse din 2 persoane; de la 252 lei la 272 lei pentru familii de 3 persoane; de la 314 lei la 339 lei pentru familii de 4 persoane; de la 372 lei la 402 lei pentru familii 5 persoane; de la 25 lei la 27 lei pentru fiecare altă persoană peste numărul de 5 persoane din familie.

Cuantumul indemnizaţiei lunare şi al bugetului personal complementar lunar pentru persoanele adulte cu handicap va fi majorat, de asemenea, cu 8%, începând cu luna ianuarie 2009. Indexarea indemnizaţiei lunare şi a bugetului personal complementar lunar se face astfel: *indemnizaţie lunară, indiferent de venituri – de la 187 lei la 202 lei, pentru adultul cu handicap grav şi de la 154 lei la 166 lei, pentru adultul cu handicap accentuat; *buget personal complementar lunar, indiferent de venituri – de la 84 lei la 91 lei, pentru adultul cu handicap grav, de la 63 lei la 68 lei, pentru adultul cu handicap accentuat şi de la 31 lei la 33,5 lei, pentru adultul cu handicap mediu.

D.D.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !