Creştere de vară pe aeroport: de la 381 pasageri, la peste 11.000

De M.B.
7Comentarii
Creştere de vară pe aeroport: de la 381 pasageri, la peste 11.000
Într-o singură vară, cele două companii aeriene care au avut curse spre Antalya au crescut de 30 de ori numărul pasagerilor aeroportului, comparativ cu anul 2016.

Aeroportul arădean a rămas, din nou, fără curse regulate, după ce zborurile către destinaţia turistică Antalya sau încheiat odată cu sezonul cald. Cei doi operatori aerieni care semnaseră contract cu baza aeriană locală şi-au desfăşurat activitatea de la începutul lunii iunie până la jumătatea lunii septembrie, însă în doar câteva luni au reuşit să schimbe spectaculos bilanţul. Cifrele indică o creştere de aproape 30 de ori a numărului de pasageri pe care i-a avut aeroportul de la începutul acestui an, comparativ cu întregul an precedent.

Aeroportul, în cifre

În tot anul 2016, doar 381 de pasageri au trecut prin Aeroportul Internaţional Arad, în condiţiile în care nu existau curse regulate. Conform unui raport al Consiliului de Administraţie al bazei aeriene, au existat totuşi 2.134 de „mişcări de aeronave”, însă din păcate nu cu pasageri. Este vorba de zboruri-şcoală (468), zboruri ale elicopterului SMURD (730) şi curse charter.

În acest an, în schimb, până la 30 septembrie, numărul pasagerilor a ajuns la 11.202, din care 10.830 provin din zborurile către Turcia. Este vorba de pasageri îmbarcaţi şi debarcaţi la Arad, astfel că numărul real al călătorilor este cam la jumătate, pentru că cei care au plecat în Antalya au revenit o săptămână mai târziu, fiind înregistraţi a doua oară în statistici.

Promisiuni pentru vara 2018

În raportul de activitate al bazei aeriene pe primul semestru din 2017, se arată că în acest an principalul obiectiv era atragerea de noi operatori low-cost şi mărirea frecvenţelor de operare pentru cursele regulate (ţintele fiind Italia, Spania şi UK). Nu s-a reuşit acest lucru, dar a fost depăşit cu mult numărul de pasageri pe care şi-l dorea Consiliul de Administraţie. Se miza pe 6.500 pasageri în 2017, însă numărul este aproape dublu, datorită operatorilor aerieni aduşi de agenţiile de turism care au lansat sejururi în Antalya. Şi se pare că operatorii au fost mulţumiţi, pentru că aeronavele au fost aproape pline la fiecare cursă.

Directorul interimar al Aeroportului Internaţional Arad, Mircea Grec, ne-a declarat că cel mai probabil zborurile către Turcia vor fi reluate în iunie 2018: “Avem promisiuni că vor fi semnate contractele pentru anul viitor. Aeronavele care au operat de la Arad au fost aproape pline la fiecare zbor, deci nu ar fi niciun motiv să se renunţe”.

Conform lui Grec, există discuţii şi cu alţi operatori, pentru zboruri regulate. Astfel de discuţii există însă de ani buni, dar contractele se lasă aşteptate. Nici ţinta Consiliului de Administraţie nu poate fi considerată prea ambiţioasă, respectiv atingerea cifrei de 16.000 de pasageri pe an, până în 2021. Spre comparaţie, Aeroportul “Traian Vuia” Timişoara a avut anul trecut peste un milion de îmbarcări şi debarcări.

Pierderi mai mici

Doar interesul pentru Antalya a îmbunătăţit situaţia financiară a aeroportului arădean, şi nicidecum capacitatea managerilor de a atrage operatori. În primele şase luni ale anului curent au fost înregistrate venituri totale în sumă de 2.973.898 lei, faţă de 2.140.674 lei în perioada similară a anului trecut. Totuşi, din veniturile primului semestru, doar 1.242.610 lei sunt proprii, restul reprezentând finanţarea de la Consiliul Judeţean.

Cheltuielile aeroportului au fost mai mari decât veniturile, adică 3.255.589 lei, rezultând o pierdere de 281.691 lei, mai mică decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, când a fost de aproape 900.000 de lei (sumă similară cu bugetul de salarii pe şase luni al celor 48 de angajaţi).

Aradul, la coadă

Cu toate că la Arad avem o creştere spectaculoasă a numărului de pasageri, suntem la coadă în clasamentul bazelor aeriene din ţara noastră. În România există 16 aeroporturi, toate internaţionale, iar principalele au creşteri mari de pasageri şi există temerea că nu vor mai face faţă traficului peste câţiva ani dacă nu se fac investiţii pentru extindere. Numărul celor care au tranzitat aeroporturile a crescut cu 29 la sută în primul semestru din 2017, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, respectiv de la circa 7.150.000 pasageri, la 9.252.000.

Conform Institutului Naţional de Statistică, cele mai importante aeroporturi, ţinând cont de cifrele din anul 2016, sunt „Henri Coandă” Bucureşti – 10.978.933 (îmbarcaţi şi debarcaţi), Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca – 1.880.171 şi „Traian Vuia” Timişoara – 1.159.852.



7Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor