O studentă a surprins imagini revoltătoare pe strada Sânzienelor din Arad. Aceasta a filmat momentul în care doi câini au sfâşiat o pisică, incidentul având loc chiar pe stradă, în apropierea unor persoane. Tânăra trecea cu maşina pe stradă, moment în care a observat câinii liberi. A oprit autoturismul şi a încercat, în zadar, să îi oprească pe câinii care au luat-o la fugă după o pisică. Pisica a alunecat în momentul în care a încercat să sară un gard, ajungând în colţii celor doi câini. Arădenii care au asistat la această scenă au încercat să intervină, aruncând cu pietre, dar nu au vrut să îi rănească nici pe câini. Aşa că tentativele lor au fost sortite eşecului. Din păcate, pisica a murit. Dacă vreunul dintre martori va depune plângere, stăpânul ogarilor ar putea fi anchetat pentru că şi-a lăsat câinii liberi pe stradă.
„Crimă” filmată în Arad. O pisică a fost sfâşiată de doi câini
„Crimă” filmată în Arad. O pisică a fost sfâşiată de doi câini
O pisică a fost sfâşiată de doi câini lăsaţi pe stradă chiar de stăpânul lor.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
7
Mapamond
Atacul de vineri dimineaţă, din apropierea oraşului Isfahan în Iran, efectuat aparent cu drone şi atribuit Israelului, îngrijorează comunitatea internaţională, care le cere ambelor ţări să înceteze confruntarea, potrivit AGERPRES.
Mapamond
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, printre care baterii de rachete Patriot, a anunţat vineri secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, transmit AFP şi Reuters.
Mapamond
Premierul polonez Donald Tusk a avertizat vineri că în Ucraina „situaţia pe front este critică” şi săptămânile următoare „ar putea să decidă deznodământul războiului” provocat de invazia rusă, dar Polonia nu are posibilitatea de a oferi Ucrainei din sistemele sale antiaeriene Patriot, transmite agenţia EFE.
UT Arad
Copiii nu au fost uitați, vor intra în Peluza Sud, după aceleași coordonate ca și până acum. Locurile sunt, însă, limitate.
UT Arad
Antrenorul UTA-ei a declarat că-l va prinde și sărbătoarea de anul viitor tot la Arad. A spus cu întârziere „La Mulți Ani”!
1
Local
Pentru a marca Ziua Forțelor Terestre vor fi deschise porțile Cetății Aradului.
Local
Judecătoria Ineu a decis că soția și fiica unui bărbat mort într-un accident de mașină petrecut pe DN79 A, între Mânerău și Voivodeni, vor primi daune morale în valoare de 70 de mii de euro.
1
ARADON Sport local
Mark Ştefan Răşinar (CS AMEFA Arad) a devenit triplu campion naţional de juniori II.
Citiți principiile noastre de moderare aici!