Reținut după crima de duminică dimineața, bărbatul în vârstă de 65 de ani, din Cuvin, a fost prezentat luni, 22 aprilie, de către procurorul de caz, în fața judecătorului de drepturi și libertăţi din cadrul Tribunalului Arad cu propunere de arestare preventivă pentru omor calificat prin cruzimi. Judecătorul a admis propunerea, astfel că autorul crimei a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. „L-am prezentat cu propunere de arestare preventivă, instanța admițând propunerea. De asemenea, voi dispune efectuarea unei expertize medicol-legală în cauză”, a precizat Pavel Palcu, procuror criminalist în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad.
Aflat luni în fața judecătorului, bărbatul și-a recunoscut fapta. Pe lângă recunoașterea crimei, autorul acesteia a declarat că nu regretă ce a făcut și că victima „și-a căutat-o”. După ce și-a pus victima la pământ, bărbatul i-a introdus parul într-unul din ochi și-a răsucit, la fel a procedat și în zona buricului.
În evidențe, fără manifestări
Bărbatul – fost învățător – era luat în evidențele medicale, suferind de afecțiuni psihice, însă până la episodul din duminica Floriilor nu s-a manifestat. El locuia împreună cu fratele său și era cunoscut ca un om muncitor, care își îngrijea grădina. Între criminal și victimă exista un conflict mai vechi, cauzat de găinile și câinii bărbatului decedat care intrau în grădina fostului învățător și îi distrugeau munca.
http://www.aradon.ro/crima-la-cuvin-in-duminica-de-florii/2238202
Citiți principiile noastre de moderare aici!