„Nici mai mult, nici mai puțin, a ajuns să se laude cu faptul că Guvernul PSD a tăiat de la finanțare patru drumuri județene importante din județul Arad, prin programul PNDL! Aceste drumuri sunt: Berzovia-Buziaș-Lipova, Gurahonț-Buteni, Tauț-Târnova, Mișca-Apateu-Berechiu. La alocarea de sume prin PNDL de către Guvern, județul Arad a primit 1576 lei/locuitor și este printre ultimele județe, pe locul 34, în clasamentul național, deși este printre județele care cotizează cel mai mult la bugetul de stat. Dar așa știe PSD să îi răsplătească pe cei care muncesc: le ia banii! Deputatul Tripa susține că a propus Consiliului Județean ce drumuri să repare anul acesta. Și Consiliul Județean i-a propus deputatului Tripa și colegilor săi din PSD Arad să nu taie 45 de milioane de euro din banii arădenilor, în bugetul din anul acesta. Dacă PSD nu ar fi confiscat acești bani de la toate localitățile din județ, s-ar fi putut nu repara, ci moderniza, zeci de kilometri de drum județean. Constatăm că în continuare deputatul Tripa în loc să se ocupe de ce trebuie să facă în Parlament, trimite comunicate de presă prin care ascunde sub preș gunoiul PSD”, declară Cristian Feieș.
Cristian Feieș (PNL): „Tripa a votat să se taie 45 de milioane de euro de la județul Arad, dar dă lecții”
Cristian Feieș (PNL): „Tripa a votat să se taie 45 de milioane de euro de la județul Arad, dar dă lecții”
Reactualizat la:
Consilierul judeţean PNL Cristian Feieş este de părere că deputatul PSD Florin Tripa „s-a făcut astăzi din nou de râs în fața arădenilor”.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
5
Mapamond
Banca Centrală a Greciei (BoG) a înrăutăţit luni previziunile privind evoluţia economiei, pentru a doua oară din decembrie, pe fondul posibilei escaladări a crizelor geopolitice din Ucraina şi Orientul Mijlociu, cu consecinţe asupra mediului economic mondial, informează publicaţia Kathimerini.
Mapamond
Consiliul UE, ce reuneşte statele membre, a adoptat luni un acord convenit de acestea săptămâna trecută pentru a creşte cu 5 miliarde de euro ajutorul oferit armatei ucrainene prin fondul extrabugetar constituit din contribuţiile statelor UE, denumit Facilitatea Europeană pentru Pace (EPF).
2
Mapamond
Fostul oligarh şi actualul opozant în exil al Kremlinului, Mihail Hodorkovski, a îndemnat luni guvernele occidentale să nu recunoască victoria în alegeri a lui Vladimir Putin şi a dat asigurări că opoziţia este unită împotriva preşedintelui rus, relatează AFP.
1
Ştiri sportive
Clubul Nottingham Forest a fost penalizat luni cu retragerea a patru puncte în clasamentul campionatului de fotbal al Angliei, pentru încălcarea regulilor financiare ale Premier League, informează presa internaţională.
Mapamond
Preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, a strâns, în februarie, 53 de milioane de dolari pentru campania sa de realegere la Casa Albă şi a acumulat până acum 155 milioane de dolari, a informat duminică echipa sa într-un comunicat de presă preluat de EFE.
1
Local
În afara celor două ore de grevă, sindicaliștii vor continua protestul sub forma grevei japoneze, prin metoda excesului de zel.
2
Citiți principiile noastre de moderare aici!