Crişul, revigorat

După un început ezitant de campionat, în liga a IV-a, Crişul Ch. Criş a reuşit să revină, motiv de bucurie pentru oficialităţile locale, primarul Burdan şi „vicele” Lupei felicitându-se că l-au înregimentat pe Cornel Nădăban, omul care finanţează echipa, dar e şi jucător, fiind chiar al doilea marcator al Crişului.

Practic, acesta trăieşte a doua tinereţe la Chişineu Criş, reuşind să aducă un plus de seriozitate şi disciplină în cadrul lotului, experienţa sa de fotbalist, chiar sub tricolor, în vremea junioratului, fiind un atuu în acest sens. Locul 8 la finalul turului, cu ţelul de a rămâne în prima jumătate a clasamentului la finalul campionatului, dar şi obiective şi proiecte despre care vom mai vorbi în viitor fac din Crişul un club ce poate fi interesant în viitorul apropiat.

Primarul Gheorghe Burdan mai are o satisfacţie. Vrea să facă o afacere bună cu finanţatorul – jucător Cornel Nădăban. „Dacă mai dă atâtea goluri (n.n. – şase) şi în retur, îl forţez să se pregătească la nivel înalt, iar apoi sigur îl pot vine pe o sumă frumoasă. Vom putea ţine echipa ani de zile pe banii care o să-i încasăm din transferul lui Nădăban” – a spus, plin de haz, primarul Burdan.

L.S.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !