Criza iraniană şi probleme globale

Criza iraniană şi probleme globale
36 de delegaţii au luat parte la summitul informal al NATO, de la Sofia. Reuniunea, menită să pregătească summitul oficial care se va desfăşura la Riga, s-a axat pe transformarea şi extinderea Alianţei, lupta anti-teroristă, criza din Darfur, dar şi situaţia din Afganistan şi Irak.

Şi criza nucleară iraniană a fost discutată intens de oficialii prezenţi la summitul informal al NATO din capitala Bulgariei.

“Avem pe masă toate opţiunile, dar trebuie să găsim o soluţie diplomatică pentru rezolvarea crizei nucleare iraniene”, a declarat secretarul american de stat, Condoleeza Rice.

“Începe să se degajeze un consens în sensul utilizării capacităţii diplomatice, pentru a convinge Teheranul să ajungă la o situaţie uşor de administrat”, a spus ministrul român de externe, Mihai Răzvan Ungureanu.

Statele care bat la poarta Alianţei Nord-Atlantice nu au primit veşti prea bune la reuniunea din capitala Bulgariei.

Potrivit corespondentului Realitatea TV, Elena Stancu, Ucraina şi Georgia au venit la summitul informal al NATO, de la Sofia, cu speranţa că vor primi un semnal pozitiv. Acest lucru nu s-a întâmplat, mai mult oficialii NATO le-au spus că mai au multe de făcut pentru a îndeplini criteriile de aderare.

Reuniunea de la Sofia a fost un pas pregătitor pentru sumitul oficial al NATO din noiembrie, dar şi un adevărat test pentru autorităţile bulgare din punct de vedere organizatoric.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !