CRONICA LITERARĂ „Ochiul magic” al Sandei

De Vasile Dan
Autoarea şi noua sa carte
Autoarea şi noua sa carte
Sanda Maria Deme se află la cea de a treia sa carte de poeme: „Ochiul magic” (ed. „Mirador”, 2014).

ARAD. Cine este familiarizat cu literatura română la zi, postdecembristă, nu poate să nu fi sesizat o schimbare deconcertantă faţă de perioada anterioară: „autoarele”, iar nu „autorii” încep să domine scena. Mai ales în poezie. Fenomenul are explicaţii multiple – sociale, psihologice, economice, chiar politice. Trăim un timp al luptelor aprige pentru putere. Care pe care – pe de o parte. Apoi pentru bani (câţi mai mulţi!), într-o lume mercantilă aproape patologic. Fie şi doar aceste două „fronturi” pomenite aici şi avem o explicaţie: bărbaţii sunt plecaţi deja la luptă. Iar „emoţiile” rămân acasă, în casa care e întotdeauna şi dintotdeauna a femeii. Iar acolo unde e emoţie multă e şi poezie multă.
Şi pe scena literară arădeană scriitoarele, mai ales poetele, se remarcă de la prima vedere: Dagmar Maria Anoca, Ligia Holuţă, Lucia Cuciureanu, Sanda Maria Deme, Lia Faur, Monica Rodica Iacob, Domnica Pop, Szabina Regeczi, Gilda Vălcan. Lucru remarcabil: fiecare cu personalitatea ei inconfundabilă.
Sanda Maria Deme se află la cea de a treia sa carte de poeme, „Ochiul magic” (după „Am strigat după mine”, 2009, şi „Domul interior”, 2011). Trebuie spus din capul locului că nu asistăm, odată cu această nouă carte, la o ruptură de stil, de viziune, de canon în raport cu celelalte două apărute. Dimpotrivă, la o confirmare şi mai apăsată a mărcii sale, a acestei poezii. Temeinică, sigură pe sine, discursivă, stufoasă în referinţe culturale (inclusiv din zona psihologiei, chiar a medicinii – să nu uităm că autoarea este un cunoscut medic neurolog) Sanda Maria Deme face exerciţii lirice confesive cu o naturaleţe care te seduce. Se explorează pe sine, cu alte cuvinte. Poemul e o hartă minuţioasă a regiunilor sufleteşte explorate, nou apărute, dar şi a celor vechi, mai ales asta, cu mişcări tectonice noi, nestinse. Substanţa poeziei Sandei Maria Deme e una prin excelenţă feminină. Chiar a feminităţii. Dar nu una centrată pe un erotism frust, chiar licenţios în limbaj, pe scenarii erotice tari care fac atât de mare deliciul printre tinerele poete de astăzi şi fanii lor congeneri. La Sanda Maria Deme feminitatea e domestică şi totuşi tensionată, introvertită, reflexivă, nu o dată rănită, nu o dată clamând singurătatea: „eu/ mai pot să caut/ să potrivesc două tăceri/ ca două jumătăţi din acelaşi biscuite” (p. 60). Ne găsim în faţa unei poete care găseşte uşor calea de acces spre sufletul diurn prin recuperări ale pulsaţiilor nocturne, nevăzute ale aceluiaşi suflet. Nu o dată referinţele autoarei sunt explicit religioase: „Unii ştiu că în posturi se schimbă vremea/ de la prescura furişată în casele oamenilor/ pe icoane diamantin cizelate/ fiecare oră se-mbracă în cântec bizantin/ adunând pârâu lacrimile banal-sărate din biserici…” (p.57).

Caseta
Onestitatea poeziei
Ceea ce place la Sanda Maria Deme este onestitatea poeziei sale, deloc sedusă de mode poetice, saturată însă cultural. Mai ales de o experienţă de viaţă intensă în orice înţeles al ei.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase