„Crucea Martirilor”, vandalizată

De Simion Todoca
„Crucea Martirilor”, vandalizată
Samuel Caba: „Cerem autorităţilor să-şi facă datoria”

„Suntem la câteva luni de la marea sărbătoare a românilor: Centenarul Marii Uniri. Am urmărit, în ultima perioadă, efervescența cu care se desfășoară în Arad tot felul de festivități. Recent, se făcea reclamă la Festivalul STR ARAD ce se va desfășura în Parcul Eminescu. Amfitrionul care făcea reclamă la acest festival filma la 2 metri de „Crucea Martirilor” – monument dedicat eroilor din Primul Război Mondial și corifeilor Marii Uniri de la 1918 din Arad. N-a catadicsit să vadă starea jalnică a acestui Monument ”Crucea Martirilor”, monument murdărit de tot felul de înscrisuri colorate, de prost gust, ca să nu mai vorbim că un bloc uriaș este dislocat din monument. Dacă așa ne pregătim să întâmpinăm marele eveniment al românilor, se cheamă că nu avem respect față de înaintași și față de propria noastră istorie.

De aceea, Asociația Pentru Reformă Civică și Democrație cere insistent autorităților locale, primarului Ghe.Falcă, consilierilor locali municipali, să lase festivalurile și să se ocupe de problemele serioase, cum este și sărbătoarea ”Centenarului Unirii” de la Arad. Cerem explicații clare vis-a-vis de vandalizarea acestui monument și tragerea la răspundere a acestor vagabonzi și iresponsabili autori, iar Poliției Locale Arad, plătită de la buget, să-și facă datoria și să-i prindă pe acești indivizi ce nu fac cinste Aradului. ARCD cere și prezentarea de către autorități a bugetului dedicat Centenarului Marii Uniri și explicații privind organizarea Centenarului Marii Uniri la Arad în 2018”.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase