CS Astra Arad, locul I la „naţionalele” de seniori

De Leo Sfara
Reactualizat la:
CS Astra Arad, locul I la „naţionalele” de seniori
Clubul arădean a dat zece medaliaţi la competiţia desfăşurată la Lugoj. E deja calificat la finala campionatului naţional.

Week-endul trecut, la Lugoj a avut loc finala campionatului Naţional Individual de lupte greco-romane pentru seniori. Pe lângă desemnarea campionilor pe categorii, competiţia a avut drept scop şi calificarea echipelor la turneul final al Superligii Naţionale de seniori.

Sportivii arădeni de la CS Astra, antrenaţi de Spiridon Stanciu, au avut – şi de această dată – o comportare ireproşabilă, câştigând nu mai puţin de şase locuri I, prin Mihai Mihuţ (cat. 66 kg.), Irinel Botez (cat. 71 kg.), Răzvan Popescu (cat. 75 kg.), Vlad Mariea (cat. 80 kg.), Dorin Pârvan (cat. 98 kg.) şi Adrian Grigor (120 kg.).

S-au obţinut şi trei locuri 2, prin Silviu Stoica, Alin Tamaş şi Alex. Petrovici, dar şi un loc 3, prin Flavius Popa.

Cu aceste rezultate, clubul feroviar arădean a terminat pe primul loc, calificându-se, astfel, la turneul final, care va avea loc luna viitoare.

Prezent la Arad, pentru a-şi definitiva lucrarea de licenţă la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport a Universităţii „Aurel Vlaicu”, multiplul campion Mihai Mihuţ ne-a declarat: „A fost o competiţie de calificare, unde am făcut o figură frumoasă, având o comportare meritorie. Sunt sigur că vom avea un cuvânt greu de spus în finala pe echipe, de luna viitoare, câştigarea Superligii Naţionale de seniori fiind un obiectiv realizabil, la îndemâna noastră. Pe această cale doresc să mulţumesc conducerii Unuversităţii Aurel Vlaicu şi grupului de profesori de la Faculatatea de Educaţie Fizică şi Sport, pentru sprijinul acordat”.

La rândul său, antrenorul emerit, Spiridon Stanciu a ţinut să mulţumească preşedintelui SC „Astra Vagoane Călători”, Valer Blidar, dar şi Primăriei Arad.

Taguri: , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase