CSȘ Gloria și-a tăiat partea pe tatami

De Dan Lazar
CSȘ Gloria și-a tăiat partea pe tatami
Aproximativ 600 de judoka au concurat pe tatami în cadrul evenimentelor Ziua Judoului Arădean, etapa a IV-a Judo Euro League Regional și Cupa „CSM Arad – Pecica”.

Întrecerile au demarat prin comemorarea a șase ani de la trecerea în neființă a lui Mihai Botez, părintele artelor marțiale românești, shihan Pavel Milovan și discipolii săi de la Seishi Budo susținând o demonstrație de ju jitsu.

Marea câștigătoare a Zilei Judo-ului Arădean a fost CSȘ Gloria, care, datorită rezultatelor cumulate, a intrat în posesia cecului de 500 de euro pus la bătaie de către organizatori. La start s-au prezentat 45 de cluburi din șapte țări, un record până acum la această competiție. O parte dintre rezultate, au contat și pentru ultima etapă de Euro League, iar arădenii care au urcat pe podium au fost: Under 16 fete +63 kg: Georgiana Miller; Bianca Prodan (ambii CSȘ Gloria); Under 14 băieți – 34 kg Iustin Rus (CSȘ Gloria); U14 – 50 kg: Flavius Pop (CSM), Raul Găman (CSȘ Gloria), Kevin Baranyi (Nădlac); U14 – 55 kg Luca Botezatu (CSȘ Gloria); U14 – 66 kg: Alexandru Petre, Adrian Ostoin (ambii CSM), Nicolasz Must (CSȘ Gloria); U14 +63 kg: Andreea Cioprada, Paula Novac (ambii CSM); U14 – 32 kg Alina Bauer (CSȘ Gloria); U14– 34 kg Alexandra Giurcă (CSȘ Gloria); U14 – 48 kg Daniela Brazlașu, Maria Meszaroș (CSȘ Gloria); U14 – 52 kg Diana Argint, Andrada Voica (CSM); U14 +73 kg Gabriel Calmar (CSM); U16 – 38 kg Iustin Rus (CSȘ Gloria); U16 – 60 kg Alexander Păcurariu (CSM) și U16– 81 kg Vlad Topala (CSM).

„An de an, am ridicat o ștachetă cu aceste concursuri, sper și cred că am făcut-o și în acest an. Învățăm la fiecare turneu și știm ce îmbunătățiri avem de făcut în ediția următoare. Din păcate, avem și amărăciunea că festivitatea de premiere a sportivilor a fost făcută de primari din Ungaria și Serbia, pe când autoritățile locale arădene ne-au ignorat, deși au fost invitate la eveniment”, spune Silviu Turc (principalul organizator).

judo-a

judo-a3

judo-a4

Taguri: ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !