CTP taie capete şi prime

16Comentarii
CTP taie capete şi prime
ARAD – Câţiva salariaţi CTP sunt obligaţi să dea înapoi primele de vacanţă. Alţii nu le vor primi defel. Unii vor fi concediaţi.

Zeci de angajaţi ai Companiei de Transport Public Arad, societate aflată în subordinea CLM, sunt obligaţi să dea înapoi societăţii primele primite. Este vorba de primele de vacanţă pentru anul 2010, ridicate de un număr de aproape 100 de angajaţi ai societăţii, din totalul celor peste 800. Ceilalţi angajaţi îşi pot lua gândul de la astfel de prime, în condiţiile în care din acest an societatea nu îi mai trimite în concediu cu bani de buzunar.

Singura veste bună pentru angajaţii care şi-au ridicat deja primele pe 2010 este faptul că le vor putea înapoi  în rate, aşa cum recunoaşte conducerea companiei, pentru ca pierderea să nu fie simţită dintr-o dată şi atât de puternic.

Angajaţii CTP urmau să primească cu toţii, conform contractului colectiv de muncă, în jur de 500 de lei fiecare, drept primă de vacanţă. Vremurile bune s-au dus însă. Ca toate societăţile cu capital de stat, aflate în subordinea autorităţilor, şi CTP trebuie să se supună normelor impuse de noua lege a salarizării, prima şi cea mai importantă dintre ele vorbind de menţinerea cheltuielilor de personal la nivelul celor de anul trecut.

Pentru a face faţă acestei cerinţe, conducerea CTP a propus şi sindicatele au acceptat în primul rând eliminarea primei de vacanţă dar, nu în ultimul rând, concedierea unui număr de 29 de angajaţi. Compania mai face calcule şi în ceea ce priveşte reducerea turelor de noapte, plătite mai scump, pentru a se putea încadra în cheltuieli.

Puţin peste 16 milioane de lei a cheltuit CTP cu angajaţii anul trecut şi aceasta este suma pe care va trebui să o cheltuiască, conform impunerii stabilite prin Legea 11/2010, şi în acest an. Aşa că, potrivit mai marilor CTP, în scopul încadrării în această limită, “se va proceda la concedierea unui număr de 29 de angajaţi până la finele lunii martie şi la neangajarea pe posturile rămase libere ca urmare a pensionării unui număr de circa 12 angajaţi”. În buget se arată faptul că personalul CTP este estimat pentru anul în curs la maximum 880 de angajaţi, faţă de cei 892 de la finele anului 2009.

Reducerea numărului turelor de noapte, renunţarea la plata primelor de vacanţă şi recupererea celor deja plătite, precum şi concedierea a 29 de angajaţi sunt măsuri care se regăsesc deja în proiectul de buget propus a fi votat de aleşi la şedinţa CLM de joi.

Cu acordul sindicatelor

Proiectul beneficiază de acordul celor două sindicate, iar deciziile propuse au justificări multiple în proiect. Sefii CTP au indicat, de pildă, condiţiile economice dificile ale societăţii, pierderile de milioane înregistrate în 2009, dar şi “reluarea  circulaţiei tramvaielor la întreaga capacitate, fapt care a atras însă efectuarea unui număr mai mare de ore pe vatman decât în 2009, totul, în condiţiile în care societatea dispune de un număr insuficient de personal de bord”. Conducerea companiei mai precizezază şi faptul că plata orelor suplimentare ar atrage după sine un fond de salarii mai mare decât cel de anul trecut, fapt ilegal.

Măsuri concrete

Măsurile propuse, în condiţiile date, pentru încadrarea în prevederile legii 11/2010, fac referire la suspendarea plăţii primei de vacanţă acordate salariaţilor la plecarea în concedii, la  reducerea unui număr de 29 de posturi la nivelul întregii societăţi şi reanalizarea situaţiei cheltuielilor efectuate cu plata salariilor la fiecare sfârşit de trimestru (pentru a se urmări încadrarea în fondul de salarii), semn că lucrurile s-ar putea agrava pe parcursul anului.

Optimism justificat?

CTP crede însă că măsurile luate, chiar dacă anti-sociale, vor avea efectul scontat: “scăderea numărului de angajaţi corelată cu creşterea veniturilor conduce la creşterea substanţială a productivităţii muncii pe anul 2010”, se arată în buget. Tot aici este indicat faptul că CTP speră să obţină profit de 650.000 lei, sumă impresionantă în condiţiile în care anul trecut societatea a înregistrat pierderi de aproape două milioane de lei.

A.D.B.



16Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor